U Cluj - FC Argeş, meci contând pentru prima etapă din play-out, este programat, luni, 20 martie, pe Cluj Arena, de la ora 21:00, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 2.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

U Cluj şi FC Argeş încheie prima etapă din play-out cu un meci în care orice este posibil, chiar dacă cele două echipe au avut rezultate diferite în partidele disputate în 2023.

U Cluj a încheiat sezonul regulat pe locul 9, cu 34 de puncte (va intra în play-out cu 17 puncte), şi chiar dacă în ultima etapă a pierdut cu 0-4 pe terenul lui CFR Cluj are o serie foarte bună de trei victorii, un egal şi o înfrângere în ultimele cinci meciuri din SuperLiga.

Ardelenii şi-au revenit spectaculos după instalarea lui Ioan Ovidiu Sabău ca antrenor principal, iar în acest an au înregistrat patru victorii, trei remize şi două eşecuri, reuşind astfel să iasă din zona locurilor periculoase.

În partidele de acasă, „şepcile roşii” au bifat şase victorii, şase remize şi trei înfrângeri, iar golgheterul echipei este Mamadou Thiam, cu şase reuşite în campionat.

FC Argeş este marea dezamăgire a acestui sezon regulat, pe care l-a încheiat pe locul 14, cu 27 de puncte (va intra cu 14 puncte în play-out, prin rotunjire), după ce în stagiunea precedentă a evoluat în play-off.

Piteştenii sunt deja la al treilea antrenor în acest sezon, Bogdan Vintilă, fostul portar al alb-violeţilor, fiind instalat în funcţie după ce echipa din Trivale a început campionatul cu Andrei Prepeliţă şi l-a continuat cu Marius Croitoru.

FC Argeş nu a câştigat nici măcar un meci în acest an, în care a înregistrat patru egaluri şi cinci înfrângeri, iar în ultimele cinci partide din campionat a acumulat un singur punct.

În deplasare, echipa din Trivale a bifat două victorii, cinci remize şi opt eşecuri, iar cel mai bun marcator al său este Arnold Garita, cu nouă goluri în această stagiune din SuperLiga.

În cele două partide disputate în sezonul regulat, FC Argeş s-a impus în tur, pe 29 iulie 2022, pe teren propriu, în faţa celor de la U Cluj, scor 3-1 (Işfan 43, 46, Garita 53, respectiv, Ad. Bălan 4), în timp ce în retur, pe 14 noiembrie 2022, scorul a fost egal, 1-1 (Remacle 61, respectiv, Garita 18).

Superbet oferă cota 1,67 pentru pronosticul PsFX: rezultat de egalitate la pauza sau la finalul meciului U Cluj - FC Argeş.

U Cluj - FC Argeş PsFX

Cotă 1,67


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol