​Farul - Rapid, meci contând pentru etapa a 30-a din campionatul României, este programat, sâmbătă, 11 martie, de la ora 20:30, la Ovidiu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Farul şi Rapid se întâlnesc în derby-ul ultimei etape a sezonului regulat din SuperLiga, cele două echipe urmând să mai joace de două ori şi în play-off.

Farul este lider, cu 61 de puncte, unul peste CFR Cluj şi şapte peste FCSB, şi o aşteaptă pe Rapid după o înfrângere surprinzătoare suferită pe terenul lui U Cluj, scor 0-2, care a urmat unei serii formidabile de cinci victorii şi o remiză.

Echipa antrenată de Gică Hagi este lider într-o ierarhie a meciurilor disputate pe teren propriu în acest sezon, cu 11 victorii, două egaluri şi o înfrângere, iar cel mai bun marcator al „marinarilor” în campionat este Denis Alibec, cu 11 goluri.

De altfel, atacantul în vârstă de 32 de ani tocmai şi-a prelungit contractul cu Farul până în vara anului 2025 şi a explicat ce l-a făcut să accepte oferta: „Orașul, grupul, Gică Hagi! I-am promis că în România voi juca doar la Farul. Sper să joc mai bine decât am făcut-o anul acesta și să reuşim să luăm campionatul”.

Rapid este la nouă puncte în urma liderului Farul şi vine după o perioadă mai puţin reuşită, cu două victorii, un egal şi două înfrângeri (ambele în Giuleşti, cu FC U Craiova şi cu Hermannstadt) în ultimele cinci partide din SuperLiga.

În meciurile din deplasare, echipa antrenată de Adrian Mutu nu s-a descurcat prea bine şi a bifat cinci victorii, patru remize şi cinci înfrângeri, iar golgheterul giuleştenilor şi al campionatului (la egalitate cu Andrea Compagno de la FCSB) este Marko Dugandzic, cu 16 reuşite (atacantul croat a ratat două penalty-uri în ultimele patru etape).

În meciul din tur, disputat pe 21 octombrie 2022, Rapid şi Farul au remizat în Giuleşti, scor 1-1, goluri marcate de Cristian Săpunaru (53), respectiv, Denis Alibec (19).

Cele două echipe s-au mai întâlnit şi în faza grupelor din Cupa României, pe 9 noiembrie 2022, când „marinarii” s-au impus pe terenul giuleştenilor cu 2-0, după reuşitele lui Carlo Casap (45+4p) şi Adrian Mazilu (90+7).

Superbet oferă cota 1,30 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Farul - Rapid.

Farul - Rapid 1X

Cotă 1.30


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol