​Rapid - Hermannstadt, meci contând pentru etapa a 29-a din campionatul României, este programat, sâmbătă, 4 martie, de la ora 20:00, în Giuleşti, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Stadion de fotbalFoto: Aleksii Sidorov | Dreamstime.com

Rapid şi Hermannstadt se întâlnesc într-unul dintre cele mai interesante meciuri ale penultimei etape din sezonul regulat, în ciuda poziţiilor din clasament şi a obiectivelor pe care le au cele două echipe.

Rapid este pe locul 4, cu 52 de puncte, iar după accederea matematică în play-off şefii clubului i-au fixat antrenorului Adrian Mutu un nou obiectiv, şi anume calificarea în Conference League (concret, locul 3 sau 4, în funcţie de echipa care va câştiga Cupa României).

„La titlu nu avem nici măcar a treia şansă. O să vedem cum terminăm sezonul regulat, normal că ne-am dori să câştigăm titlul, dar trebuie să şi putem asta. Obiectivul va fi, probabil, să terminăm între primele trei”, a declarat Victor Angelescu, unul dintre acţionarii de la Rapid.

Giuleştenii au ieşit din criză şi au câştigat ultimele două meciuri din SuperLiga, 2-0 acasă cu Chindia şi 2-1 în deplasare cu Botoşani, şi rămân echipa cu cea mai bună defensivă din campionat, cu doar 23 de goluri încasate în această stagiune.

În partidele disputate acasă, Rapid a mers aproape perfect şi a bifat 10 victorii, trei remize şi o singură înfrângere, iar cel mai bun marcator al echipei şi al campionatului (la egalitate cu Andrea Compagno de la FCSB) este Marko Dugandzic, cu 16 goluri.

Hermannstadt este în cădere liberă după şocul penalizării de nouă puncte şi a ajuns pe locul 13, primul de baraj, cu 26 de puncte, la cinci puncte în urma celor de la Botoşani, care ocupă locul 12, ultima poziţie care asigură menţinerea în SuperLiga.

Cu doar două egaluri şi cinci înfrângeri în 2023, an în care a marcat doar două goluri în cele şapte partide disputate, Hermannstadt ar putea rămâne fără antrenorul Marius Măldărăşanu, fostul rapidist fiind decis să-şi anunţe demisia chiar în Giuleşti în cazul unei noi înfrângeri.

Deşi a pierdut ultimele trei meciuri disputate pe terenuri străine, Hermannstadt s-a descurcat destul de bine în deplasările din acest sezon, unde a bifat patru victorii, cinci egaluri şi cinci înfrângeri, iar golgheterul echipei, cu 10 reuşite, este Daniel Paraschiv.

În meciul din tur, disputat pe 14 octombrie 2022, Rapid s-a impus la Mediaş în faţa celor de la Hermannstadt, scor 2-0, prin golurile marcate de Xian Emmers (75) şi Dragoş Grigore (78).

Superbet oferă cota 1,75 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul Rapid - Hermannstadt.

Rapid - Hermannstadt 1

Cotă 1.75


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

„Sursa foto: Dreamstime