​Farul - Petrolul, meci contând pentru etapa a 26-a din campionatul României, este programat, sâmbătă, 18 februarie, de la ora 20:00, pe Stadionul Central din Ovidiu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 2.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Farul, liderul la zi, şi Petrolul, revelaţia acestui sezon, se întâlnesc în cel mai interesant meci al zilei din SuperLiga, care aduce provocări uriaşe pentru amatorii de pariuri.

Farul Constanţa, locul 1 cu 52 de puncte, are acum două puncte peste a doua clasată, CFR Cluj, şi vine după un egal obţinut pe terenul lui FC Argeş, scor 0-0, care le-a mai tăiat „marinarilor” din moralul ridicat de victoriile cu FCSB (3-2 în deplasare) şi Universitatea Craiova (2-1 acasă).

Echipa antrenată de Gică Hagi a avut un parcurs aproape perfect în partidele disputate pe teren propriu, cu nouă victorii, două remize şi o înfrângere (0-3 cu CFR Cluj, chiar în primul meci din 2023), iar cel mai bun marcator al constănţenilor este Denis Alibec, cu 10 goluri în acest sezon din SuperLiga.

Farul are cea mai bună ofensivă din campionat, cu 47 de goluri marcate, dar stă mai slab în defensivă, a doua cea mai slabă dintre primele şase clasate, cu 25 de goluri primite (doar FCSB a încasat mai multe - 29).

Petrolul Ploieşti este pe locul 7, cu 33 de puncte, la patru puncte în urma lui Sepsi, ocupanta locului 6, ultimul care asigură prezenţa în play-off, şi vine după o victorie, 2-0 acasă cu Hermannstadt, obţinută chiar la debutul lui Florin Pîrvu pe banca tehnică şi care a pus stop unei serii de trei înfrângeri consecutive în SuperLiga.

În meciurile din deplasare, „lupii galbeni” au bifat patru victorii şi opt înfrângeri, iar golgheterii nou-promovatei sunt Gicu Grozav şi Christian Irobiso, fiecare cu câte şapte reuşite în acest campionat, acesta din urmă fiind suspendat pentru întâlnirea cu Farul, după cartonaşul roşu primit în partida cu Hermannstadt.

În meciul din tur, disputat pe 16 septembrie 2022, Farul s-a impus în faţa celor de la Petrolul la Ploieşti, scor 3-1, goluri marcate de Denis Alibec (11, 35) şi Enes Sali (90+4), respectiv, Gabriel Tamaş (57).

Superbet oferă cota 1,65 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul Farul - Petrolul.

Farul - Petrolul 1

Cotă 1.65


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol