Farul Constanţa - Universitatea Craiova, meci contând pentru etapa a 24-a din campionatul României, este programat, luni, 6 februarie, de la ora 20:00, la Ovidiu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Mingi de fotbalFoto: Maksim Konstantinov/SOPA Image / Shutterstock Editorial / Profimedia

Farul Constanţa şi Universitatea Craiova se întâlnesc într-un meci care închide etapa a 24-a din SuperLiga, cele două echipe urmând să se confrunte şi în play-off, de unde doar un dezastru de proporţii le-ar face să lipsească.

Farul Constanţa este pe locul 2, cu 48 de puncte, dar în 2023 a pierdut poziţia de lider în favoarea lui CFR Cluj, echipă în faţa căreia a pierdut pe teren propriu, fără drept de apel, scor 0-3.

Trupa pregătită de Gică Hagi şi-a luat revanşa în partida următoare, pe Arena Naţională, când s-a impus dramatic, după două goluri marcate în prelungiri, în faţa celor de la FCSB, scor 3-2

„Marinarii” au cel mai bun atac din SuperLiga, cu 45 de goluri marcate (FCSB este a doua, cu 39), iar în cele 11 meciuri disputate pe teren propriu a bifat opt victorii, două remize şi o înfrângere.

Denis Alibec, golgheterul echipei, cu 10 reuşite, este suspendat şi nu va juca împotriva Universităţii Craiova, după cartonaşul galben primit în meciul cu FCSB pentru simulare.

Altfel, Gică Hagi a împlinit, ieri, 58 de ani, şi aşteaptă o victorie drept cadou de la elevii săi: „Am iubit fotbalul atât de mult, că nimeni nu putea să mă oprească. Întotdeauna mai am nevoie de ceva. De succes, mie îmi place succesul, îmi place să câştig și întotdeauna lucrez pentru lucrul ăsta”.

Universitatea Craiova este pe locul 5, cu 41 de puncte, şi vine după o înfrângere şi un succes în cele două etape din acest an, 0-1 cu FC Botoşani (d) şi 2-0 cu Hermannstadt (a).

Oltenii nu s-au descurcat prea bine în deplasare, de unde au strâns 15 puncte în 11 meciuri (patru victoriil, trei egaluri, patru înfrângeri), iar cel mai bun marcator al echipei antrenate de Eugen Neagoe este Andrei Ivan, cu şase goluri.

În meciul tur, Universitatea Craiova s-a impus în faţa celor de la Farul Constanţa, în Bănie, scor 4-3, goluri marcate de Markovic 26, 66, A. Ivan 44, Nistor 71, respectiv, Vl. Morar 2, Torje 33, 41.

Superbet oferă cota 2,00 pentru pronosticul GG: ambele echipe să marcheze în meciul Farul Constanţa - Universitatea Craiova.

Farul Constanţa - U Craiova GG


Cotă 2.00


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol