Real Madrid - Real Sociedad, meci contând pentru etapa a 19-a din campionatul Spaniei, este programat, duminică, 29 ianuarie, de la ora 22:00, pe Santiago Bernabeu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Real Madrid şi Real Sociedad, echipele aflate pe locurile 2 şi, respectiv, 3, în clasament, se întâlnesc în derby-ul etapei a 19-a din LaLiga.
Real Madrid ocupă locul 2 şi are 41 de puncte, cu șase mai puţine decât liderul Barcelona, şi vine după o serie de trei victorii consecutive, 3-2 cu Villarreal (d) în optimile de finală ale Cupei Spaniei, 2-0 cu Athletic Bilbao (d) în campionat şi 3-1 după prelungiri cu Atletico Madrid (a), în sferturile de finală ale Cupei Spaniei.
Echipa lui Carlo Ancelotti nu are nicio înfrângere pe Santiago Bernabeu în acest sezon (cinci victorii şi două egaluri) şi a pierdut doar în faţa rivalei Barcelona, 0-4 pe 20 martie 2022, în ultimele 36 de meciuri disputate acasă în campionat.
Real Sociedad se află pe locul 3, cu 38 de puncte, şi are şanse mari de a păstra până la final o poziţie de UEFA Champions League (echipa de locul 5, Villarreal, are 31 de puncte).
Bascii au pierdut ultimul meci, 0-1 acasă cu Barcelona în sferturile de finală ale Cupei Spaniei, dar anterior au bifat cinci victorii consecutive în 2023, în toate competiţiile, trei în LaLiga şi două în Copa del Rey.
Trupa lui Imanol Alguacil a avut un parcurs remarcabil în partidele disputate în acest sezon în deplasare, reuşind să acumeleze 21 de puncte, având şapte victorii şi două înfrângeri.
Ultimul meci direct dintre cele două echipe a avut loc în returul sezonului trecut, pe 5 martie 2022, când Real Madrid s-a impus pe teren propriu în faţa lui Real Sociedad cu 4-1, după ce câştigase şi în tur, la San Sebasian, cu 2-0.
Superbet oferă cota 1,90 pentru pronosticul GG: ambele echipe să marcheze în meciul Real Madrid - Real Sociedad.
Real Madrid vs Real Sociedad | GG | ||
---|---|---|---|
Cotă | 1.90 |
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol