​PSG - Strasbourg, meci contând pentru etapa a 16-a din campionatul Franţei, este programat, miercuri, 28 decembrie, de la ora 22:00, pe Parc des Princes, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2 şi Prima Sport 2.

Mingi de fotbalFoto: Neil Hood/TGS Photo / Shutterstock Editorial / Profimedia

PSG şi Strasbourg se întâlnesc în cel mai dezechilibrat meci al etapei a 16-a din Ligue 1, prima după pauza competiţională prilejuită de Cupa Mondială din Qatar.

PSG este lider cu 41 de puncte după 15 etape, cinci peste a doua clasată, Lens, iar în ultimul meci înainte de întreruperea campionatului trecea de Auxerre cu 5-0 (a).

Echipa antrenată de Christophe Galtier este neînvinsă în acest sezon (13 succese şi două remize) şi are cel mai bun atac (43 de goluri marcate) şi cea mai bună apărare (nouă goluri primite) din Ligue 1.

Mai mult, Paris Saint Germain dă şi golgheterul campionatului, pe Kylian Mbappe, care a marcat deja de 12 ori (starul francez a fost şi cel mai bun marcator la CM 2022, cu opt goluri), acesta fiind anunţat titular, la fel ca şi Neymar, în meciul de astăzi.

În schimb, Lionel Messi, campion mondial cu Argentina şi cel mai bun jucător al turneului final din Qatar, va reveni la PSG după Anul Nou şi va rata meciurile cu Strasbourg (28 decembrie 2022), Lens (1 ianuarie) şi Chateauroux (6 ianuarie, în Coupe de France).

Pe de altă parte, Lionel Messi și conducerea lui Paris Saint Germain au ajuns la un acord în ce privește prelungirea contractului, argentinianul urmând a rămâne în „Oraşul Luminilor” până în 2024.

Strasbourg este pe locul 19, penultimul, cu 11 puncte după 15 etape, însă la doar două în urma lui Brest, ocupanta locului 16, primul deasupra liniei de retrogradare.

Alsacienii antrenaţi de Julien Stephan, acelaşi care în stagiunea trecută a dus echipa pe locul 6 la final, au câştigat doar trei puncte în ultimele cinci meciuri de campionat, din trei remize şi două înfrângeri.

În ultimul meci direct dintre cele două echipe, PSG şi Strasbourg au remizat pe Stade de la Meinau, 3-3, după ce parizienii au revenit de la 0-1 la 3-1 şi au fost egalaţi în minutele de prelungire (Gameiro 2, Verratti 75a, Caci 90+2 / Mbappe 23, 68, Hakimi 64).

Superbet oferă cota 1,67 pentru pronosticul Pauză/Final 1/1: gazdele să conducă la pauză şi să se impună la final în meciul PSG - Strasbourg.

PSG - Strasbourg 1/1


Cotă 1.67


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol