FCSB - CFR Cluj, meci restanţă din etapa a 9-a a campionatului României, este programat, joi, 15 decembrie, de la ora 20:00, pe Arena Naţională din Bucureşti, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Prima Sport 1 şi Orange Sport 1.

Mingi de fotbalFoto: Ricardo Larreina / Shutterstock Editorial / Profimedia

FCSB şi CFR Cluj se întâlnesc într-o partidă restantă din cadrul etapei a 9-a din SuperLiga, care reprezintă, de fapt, un derby între echipele care, cel mai probabil, se vor lupta, alături de Farul Constanţa, pentru titlul de campioană a României.

FCSB vine după o serie de cinci victorii consecutive în campionat, rezultate care au urcat echipa lui Gigi Becali pe locul 4 în clasament, cu 35 de puncte după 19 meciuri, cu şase mai puţine decât adversara de astăzi, CFR Cluj (tot 19 meciuri), şi cu nouă sub liderul Farul Constanţa (20 de meciuri).

Mihai Stoica, managerul general al lui FCSB, a inflamat spiritele înaintea derby-ului, cu o declaraţie care a vizat arbitrajul de care a beneficiat CFR Cluj în ultimele cinci campionate, pe care le-a şi câştigat.

„Acum, cu VAR, o să fie puţin mai complicat, e posibil să se termine această serie teribilă. Ştim cum toţi cum s-a făcut această serie. Nu suntem idioţi! Finala campionatului trecut a fost negată de nişte erori grave de arbitraj. Acum, cu VAR, sunt mai puţine greşeli de arbitraj”, a declarat Mihai Stoica.

„În campionatul trecut, puteam să câştigăm titlul mult mai devreme, dacă nu ar fi fost greşelile de arbitraj. Este neinspirat cel care alege să vorbească acum despre greșeli de arbitraj, când am văzut ce s-a întâmplat în ultimele etape, decizii în defavoarea noastră.

Sunt profund dezamăgit că o persoană creează acum presiune pe arbitri”, a replicat Cristian Balaj, preşedintele executiv al grupării din Gruia.

CFR Cluj vine în Capitală după patru victorii şi un egal în ultimele cinci partide din SuperLiga, seria câştigătoare fiind întreruptă de golul primit în minutul 90 al meciului cu FC Botoşani, scor 1-1 (d).

Ardelenii sunt pe locul 2 în clasament, cu 41 de puncte acumulate în 19 etape, cu trei mai puţine decât liderul Farul Constanţa, care are însă un meci mai mult disputat, şi şase peste adversara de astăzi, FCSB.

Altfel, Dan Petrescu este gata să accepte oferta de prelungire a contractului cu CFR Cluj pe încă cinci ani (2024 - 2029): „M-am întâlnit cu patronul acum o lună, cred. La finalul acelei discuţii, mi-a propus acest lucru, iar eu am spus că sunt de acord”.

FCSB s-a impus în ambele meciuri cu CFR Cluj din play-off-ul sezonului trecut, 1-0 în deplasare (Oct. Popescu 74) şi 3-1 acasă (Oct. Popescu 30, Şut 64, 87 / K. Dimitrov 45), dar ardelenii au câştigat titlul cu un punct avans.

Superbet oferă cota 1,90 pentru pronosticul GG: ambele echipe să marcheze în meciul FCSB - CFR Cluj.

FCSB vs CFR Cluj
GG


Cotă 1.90


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol