​Turcia şi Cehia se întâlnesc, sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 19:00, la Gaziantep, într-un meci amical transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

Mingi de fotbalFoto: Neil Hood/TGS Photo / Shutterstock Editorial / Profimedia

Turcia şi Cehia vor absenta de la CM 2022 din Qatar, dar vor oferi, cu siguranţă, un meci interesant nu doar pentru suporterii celor două reprezentative, ci şi pentru pariori.

Turcia a ratat calificarea la Cupa Mondială după ce a pierdut cu Portugalia, scor 1-3, primul meci din baraj (lusitanii au învins apoi, într-o partidă decisivă, Macedonia de Nord cu 2-0).

În preliminarii, naţionala „semilunei” a terminat pe locul 2 în Grupa G, din care au mai făcut parte Olanda, Muntenegru, Norvegia, Letonia și Gibraltar.

Cu fostul internaţional german Stefan Kuntz în funcţia de selecţioner, turcii au confirmat aşteptările în Liga Națiunilor 2022, unde au promovat în Liga B după ce au câştigat o grupă facilă cu Luxemburg, Insulele Feroe şi Lituania.

În ultimul amical, disputat pe 16 noimbrie, Turcia a învins Scoţia cu 2-1, goluri marcate de Kabak (40), Under (49), respectiv, McGin (62).

Cehia a ratat calificarea la turneul final din Golf tot în primul meci din baraj, 0-1 cu Suedia, după prelungiri (ulterior, nordicii au fost învinşi cu 2-0 de Polonia în partida decisivă).

În preliminarii, echipa antrenată de Jaroslav Silhavy a terminat pe locul 3 în Grupa E, după Belgia şi Ţara Galilor, dar peste Estonia şi Belarus, și a mers la baraj datorită parcursului foarte bun din ediţia 2020 a Ligii Naţiunilor.

Cehii au dezamăgit şi în Liga A din Liga Națiunilor 2022, acolo unde au terminat pe ultimul loc o grupă cu Spania, Portugalia şi Elveţia, astfel că au retrogradat în Liga B.

În ultimul amical, jucat pe 16 noiembrie, Cehia a surclasat Insulele Feroe, scor 5-0, goluri Chytil 13, 19, 23, Cerny 42 şi Stronati 76.

Cele două echipe s-au întâlnit ultima oară preliminariile pentru Campionatul European din 2016, când Turcia s-a impus atunci în ambele partide cu Cehia, cu acelaşi scor, 2-0.

Superbet oferă cota 1,65 pentru pronosticul PsFX: rezultat de egalitate la pauza sau la finalul meciului Turcia - Cehia.

Turcia vs Cehia
PsFX


Cotă 1.65


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol