Benfica Lisabona - Juventus Torino, meci contând pentru etapa a 5-a a Grupei H din UEFA Champions League, este programat, marţi, 25 octombrie, de la ora 22:00, pe „Estadio Da Luz”, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 3, Prima Sport 3 şi Orange Sport 1.

Mingi de fotbalFoto: Ricardo Larreina / Shutterstock Editorial / Profimedia

Benfica Lisabona se califică în optimile de finală cu o victorie şi are șanse mari la unul din primele două locuri chiar şi cu un egal.

În schimb, Juventus Torino trebuie să câştige pentru a mai spera la ceva, dar chiar şi aşa va depinde de jocul rezultatelor.

Benfica Lisabona are opt puncte după patru meciuri, la fel ca Paris Saint Germain, şi a câştigat meciul tur cu Juventus Torino, 2-1 în Italia.

Echipa pregătită de Roger Schmidt se califică şi cu un egal dacă Maccabi Haifa nu va câştiga pe terenul lui PSG.

Lusitanii sunt neînvinşi, după ce în primele două etape au trecut de Maccabi Haifa pe teren propriu cu 2-0 şi de Juventus Torino în deplasare cu 2-1, apoi au remizat de două ori, 1-1 atât pe teren propriu, cât şi pe „Parc des Princes”, cu Paris Saint Germain.

Mai mult, înainte de disputa cu Juventus Torino, Benfica Lisabona s-a impus în marele derby al Portugaliei, 1-0 în deplasare cu FC Porto.

„Vulturii” conduc Primeira Liga cu 28 de puncte din 10 meciuri (un singur egal, în rest victorii pe linie), cu şase puncte mai multe decât a doua clasată, Sporting Braga.

Juventus Torino are doar trei puncte în grupă, acumulate după victoria de acasă cu Maccabi Haifa (3-1), dar cele trei înfrângeri (1-2 cu Paris Saint Germain şi 0-2 cu Maccabi Haifa în deplasare, 1-2 cu Benfica Lisabona acasă) au condamnat, practic, echipa lui Massimiliano Allegri la eliminare.

Chiar şi în cazul unei victorii în Portugalia, „Bătrâna Doamnă” va depinde de jocul rezultatelor, deoarece Benfica Lisabona va putea face pasul spre „optimi” în ultima etapă, când va juca pe terenul lui Maccabi Haifa.

Piemontezii merg pe „Estadio Da Luz” după două victorii consecutive în Serie A, 1-0 pe terenul rivalei locale Torino şi 4-0 acasă cu Empoli, dar chiar şi aşa, Juventus este abia pe locul 8 în clasament, cu 19 puncte strânse în 11 etape, la 10 puncte în urma liderului Napoli şi la cinci în urma Atalantei, ocupanta locului 4, ultimul care asigură prezenţa în grupele Ligii Campionilor.

Superbet oferă cota 1,75 pentru pronosticul GG: ambele echipe să marcheze în meciul Benfica Lisabona - Juventus Torino.

Benfica vs Juventus
GG


Cotă 1.75


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol