Milan - Chelsea, meci contând pentru etapa a 4-a a Grupei E din UEFA Champions League, este programat, marţi, 11 octombrie, de la ora 22:00, pe „San Siro”, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Prima Sport 1 şi Orange Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Ricardo Larreina / AFLO / Profimedia

Milan vrea revanşa pentru înfrângerea usturătoare de la Londra, de săptămâna trecută, 0-3 pe „Stamford Bridge”, în timp ce Chelsea caută o nouă victorie care să o distanţeze de rivala din Italia în clasamentul grupei.

În acest moment, după trei etape, cele două echipe sunt la egalitate de puncte, câte patru fiecare (lider este RB Salzburg, cinci puncte, care joacă, în deplasare, cu Dinamo Zagreb, trei puncte).

Milan nu a mai trecut de faza grupelor în UEFA Champions League din sezonul 2013-14, dar a câștigat această competiție de șapte ori, ceea ce o face a doua cea mai de succes echipă din istorie, după Real Madrid, care a cucerit, în vară, trofeul cu numărul 14.

Milan se prezintă la returul cu Chelsea după o victorie de moral în derby-ul cu Juventus, scor 2-0, obţinută în ciuda absenţelor importante din primul „11” al antrenorului Stefano Pioli.

De altfel, şi la returul cu Chelsea vor lipsi Mike Maignan, Alessandro Florenzi, Zlatan Ibrahimovic, Junior Messias, Simon Kjaer, Davide Calabria și Alexis Saelemaekers.

În aceste condiţii, Ciprian Tătăruşanu va fi din nou titular în poarta “rossonerilor”, pentru al patrulea meci consecutiv (3-1 în deplasare cu Empoli, 0-3 cu Chelsea la Londra şi 2-0 cu Juventus pe “San Siro”).

Chelsea are altă faţă după instalarea lui Graham Potter în locul lui Thomas Tuchel: londonezii şi-au revenit atât în Liga Campionilor, unde au remizat cu RB Salzburg (1-1) şi au trecut categoric de Milan (3-0), cât şi în Premier League, unde au bifat două victorii în ultimele două partide, 2-1 pe terenul cu Crystal Palace şi 3-0, acasă, cu Wolverhampton.

Chelsea a câștigat Liga Campionilor în sezonul 2020-21 (1-0 în finală cu Manchester City), dar în stagiunea precedentă a fost eliminată de Real Madrid în sferturile de finală și nu este considerată, momentan, printre favoritele la cucerirea trofeului.

Chelsea are, de asemenea, probleme de lot, marele absent fiind N'Golo Kante, aflat în recuperare de mai mult timp. Acestuia i s-a adăugat Wesley Fofana, accidentat la genunchi în meciul tur cu Milan.

Superbet oferă cota 1,40 pentru un rezultat de egalitate sau o victorie a oaspeţilor în meciul Milan - Chelsea.

AC Milan vs Chelsea

X2
Cote
1.40

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol