Fiorentina - Lazio, meciul care încheie etapa a 9-a din campionatul Italiei, este programat, luni, 10 octombrie, de la ora 21:45, pe „Stadio Artemio Franchi” din Florenţa, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2, Prima Sport şi Orange Sport 2.

Mingi de fotbalFoto: Ricardo Larreina / Shutterstock Editorial / Profimedia

Fiorentina este o echipă care suferă în acest sezon şi ocupă abia locul 13 în clasament, cu doar nouă puncte acumulate în opt meciuri (doar două victorii a bifat „Viola”, ambele pe teren propriu, cu Cremonese şi Verona).

Echipa antrenată de Vincenzo Italiano are mari probleme în plan ofensiv: chiar dacă l-a adus, sub formă de împrumut, pe Luka Jovic de la Real Madrid, pentru a suplini plecarea lui Dusan Vlahovic, vândut încă din iarnă la Juventus pentru 80 de milioane de euro, Fiorentina a marcat numai şapte goluri în primele opt etape din Serie A (doar Cremonese - şase şi Sampdoria - patru au înscris mai puţine).

Toscanii nu se regăsesc nici în UEFA Europa League, unde au strâns doar patru puncte după trei meciuri, într-o grupă cu Istanbul Başakşehir, Hearts of Midlothian (echipă pe terenul căreia s-a impus la mijlocul săptămânii trecute cu 3-0) şi RFS Riga.

Lazio, în schimb, are un start de campionat excelent, locul 4, cu 17 puncte acumulate în cele opt etape de până acum (cu trei mai puţine decât liderul Napoli), şi merge la Florenţa după trei victorii consecutive fără gol primit în Serie A, 2-0 cu Verona (a), 4-0 cu Cremonese (d) şi 4-0 cu Spezia (a).

Trupa pregătită de Maurizio Sarri a jucat, de asemenea, joia trecută, în UEFA Europa League, 0-0 la Graz, cu Sturm, rezultat cu care a ajuns la patru puncte strânse în trei meciuri, tot atâtea câte au şi celelalte echipe din grupă, Feyenoord, Midtjylland şi Strum Graz.

Capitolinii au a doua cea mai bună defensivă din Serie A, cu doar cinci goluri încasate, şi al doilea cel mai bun atac din campionat, cu 17 reuşite (una mai puţin decât Napoli), dintre care cinci îi aparţin lui Ciro Immobile, golgheterul campionatului în sezonul trecut (27 de goluri).

În stagiunea precedentă, Lazio a câştigat ambele meciuri cu Fiorentina, 3-0 la Florenţa şi 1-0 la Roma („Viola” s-a impus o singură dată în ultimele 10 meciuri directe în toate competiţiile).

Superbet oferă cota 1,60 pentru un rezultat de egalitate sau o victorie a oaspeţilor în meciul Fiorentina - Lazio.

Fiorentina vs Lazio

X2
Cotă
1.60

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol