​CSM Bucureşti - Bietigheim, partidă din etapa a 3-a a Grupei A din EHF Champions League, este programată, duminică, de la ora 17:00, în Sala Polivalentă din Bucureşti, şi va fi transmisă în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Ricardo Larreina / AFLO / Profimedia

CSM Bucureşti s-a întărit serios pentru acest sezon, în care speră să recucerească titlul naţional (pierdut în stagiunea precedentă în faţa celor de la Rapid) şi să se califice, după o pauză de patru ani, în „Final Four”-ul din Liga Campionilor.

Astfel, în Capitală au ajuns nume mari din handbalul internaţional, precum Laura Glauser (Gyor), Crina Pintea (Gyor), Marina Sudakova (ŢSKA Moscova), Evelina Eriksson (Vipers Kristiansand), Grace Zaadi Deuna (Metz) şi Kalidiatou Niakate (Brest); acestora li se adaugă vedetele deja existente Cristina Neagu, Siraba Dembele, Malin Aune, Emilie Arntzen, Elizabeth Omoregie şi Andrea Klikovac.

„Tigroaicele” antrenate de Adi Vasile au început sezonul cu un trofeu, Supercupa României, cucerit în faţa marii rivale Rapid; au urmat, în Liga Florilor, o remiză în prima etapă, tot cu echipa din Giuleşti şi patru victorii consecutive.

În Liga Campionilor, CSM Bucureşti a bifat două victorii în primele două meciuri, 30-28 acasă cu Krim Ljubljana şi 33-26 în deplasare cu Brest.

„Pentru noi, acestea sunt meciuri pe care ne place să le jucăm și pe care dorim să le câștigăm, așa cum avem ambiția împotriva oricărei echipe pe care o întâlnim”, a declarat Adi Vasile, antrenorul lui CSM Bucureşti.

Bietigheim a câştigat campionatul, cupa şi supercupa în Germania, iar pe plan european a cucerit Cupa EHF; de altfel, trupa antrenată de Markus Gaugisch, care nu dispune de vedete de top precum CSM Bucureşti, nu a mai pierdut nici un meci de peste un an și jumătate (ultima înfrângere, în martie 2021, cu Borussia Dortmund) şi vine la Bucureşti după o serie incredibilă de 58 de victorii consecutive în toate competiţiile.

Echipa germană are în acest sezon două victorii în campionatul intern şi alte două, zdrobitoare, în Liga Campionilor, 43-26 în deplasare cu Banik Most şi 40-20 acasă cu Ferencvaros.

Superbet oferă cota 1,67 pentru cel puţin 29 de goluri marcate de gazde în meciul CSM Bucureşti - Bietigheim.

CSM Bucureşti vs Bietigheim



Cotă 1.67


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol