Serbia - Suedia, meci contând pentru Grupa 4 - Liga B din UEFA Nations League, este programat, sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 21:45, pe „Rajko Mitic Stadium” din Belgrad, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 3 şi Prima Sport 3.

Serbia ocupă locul 2 în grupă, cu şapte puncte acumulate după patru meciuri, trei mai puţine decât liderul Norvegia, care joacă, tot astăzi, în deplasare, cu Slovenia; echipa antrenată de legendarul Dragan Stojkovic a debutat în competiţie cu o înfrângere acasă, 0-1 cu Norvegia, apoi a început să recupereze: 4-1 cu Slovenia (a), 1-0 cu Suedia (d) şi 2-2 cu Slovenia (d).
Sârbii sunt însă mai preocupaţi de pregătirea pentru CM din Qatar, acolo unde au ajuns după ce au câştigat o grupă cu Portugalia, calificarea fiind decisă la Lisabona, 2-1 în ultima etapă, cu un gol marcat în ultimul minut de Aleksandr Mitrovic.
Pe lângă golgheterul lui Fulham, ex-iugoslavii au în lot mai mulţi jucători de la echipe importante ale Europei, precum Dusan Vlahovic (Juventus), Sergej Milinkovic-Savic (Lazio), Dusan Tadic (Ajax) sau Luka Jovic (Fiorentina).
Suedia este a treia în această grupă, cu doar trei puncte în patru partide; după o victorie în chiar prima etapă, 2-0 cu Slovenia (d) au urmat trei înfrângeri consecutive, 1-2 cu Norvegia (a), 0-1 cu Serbia (a) şi 2-3 cu Norvegia (d), astfel că scandinavii se luptă doar pentru a evita retrogradarea în Liga B.
În ciuda acestui parcurs, coroborat cu ratarea calificării la CM din Qatar, la baraj, în faţa Poloniei (0-2 în deplasare), selecţionerul Janne Andersson se bucură în continuare de încrederea federaţiei de la Stockholm.
Cele două echipe naţionale s-au întâlnit doar de trei ori până acum: singurul meci oficial s-a jucat în tur, în Liga Naţiunilor, când Serbia s-a impus cu 1-0 în Suedia; au mai existat două partide amicale, una câştigată de Serbia (2-0 acasă în 2009) şi una în care s-a impus Suedia (2-1 pe teren prorpiu în 2012).
Superbet oferă cota 1,75 pentru cel puţin două goluri marcate de gazde în meciul Serbia - Suedia.
Serbia vs Suedia | |||
---|---|---|---|
Cotă | 1.75 |
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol