Casper Ruud - Carlos Alcaraz, finala masculină de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului 2022, se joacă, duminică, 11 septembrie, de la ora 23:00, în direct la Eurosport 1.

Carlos AlcarazFoto: Garrett Ellwood / AP / Profimedia

Casper Ruud (Norvegia, 23 de ani, 7 ATP) şi Carlos Alcaraz (Spania, 19 ani, 4 ATP) îşi vor disputa, pe „Arthur Ashe Arena” din New York (23.771 de locuri), nu doar tofeul şi, implicit, premiul de 2.600.000 USD (învinsul va primi 1.300.000 USD), ci şi poziţia de lider ATP.

De altfel, în urma calificării în finală cei doi vor ocupa primele două locuri în clasament, rezultatul din finală urmând să decidă cine va fi liderul mondial.

Locul 1 ATP ar fi o premieră pentru fiecare dintre cei doi sportivi; spaniolul, aflat la prima sa finală de GS din carieră, ar putea deveni chiar cel mai tânăr lider mondial din istorie.

„Mă gândesc la băiatul care acum zece ani a visat la acest moment şi sunt foarte fericit. Un meci pentru locul 1 mondial este ceva la care visez de când eram copil. M-am pregătit psihic şi fizic pentru un meci ca cel de duminică", a declarat Carlos Alcaraz.

Casper Ruud, care a disputat anul acesta şi finala de la Roland Garros, pierdută în faţa lui Rafael Nadal, nu trecuse, până în 2022 niciodată mai departe de optimile de finală într-un turneu de Grand Slam, fază atinsă, de altfel, o singură dată.

„După Roland Garros am fost extrem de fericit, dar, desigur, destul de umil încât să cred că ar putea fi singura mea finală la un Grand Slam din cariera mea. Dar iată-mă din nou înapoi, câteva luni mai târziu", a declarat Casper Ruud.

În semifinale, Casper Ruus l-a învins pe Karen Kachanov (Rusia), scor 7-6 (5), 6-2, 5-7-, 6-2, iar Carlos Alcaraz a câștigat partida cu Frances Tiafoe (SUA), scor 6-7 (6), 6-3, 6-1, 6-7 (5), 6-3.

Casper Ruud şi Carlos Alcaraz s-au mai întâlnit de două ori în circuitul ATP, iar spaniolul s-a impus de fiecare dată: 6-2, 6-4 în 2021, în „sferturi” la Marbella, şi 7-5, 6-4 în 2022, în finală la Miami.

Superbet oferă cota 2,35 pentru un total de trei seturi în meciul Casper Ruud - Carlos Alcaraz.

Casper Ruud vs Carlos Alcaraz



Cotă 2.35


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol