West Ham United - FCSB, meci contând pentru prima etapă a Grupei B din UEFA Conference League, se joacă, joi, 8 septembrie, de la ora 22:00, în direct la Pro TV.

Minge de fotbalFoto: Sven Beyrich/SPP / Shutterstock Editorial / Profimedia

West Ham United, echipă cotată ca a doua favorită la câștigarea actualei ediții UEFA Conference League, are un start sub aşteptări în Premier League, acolo unde are doar patru puncte după primele şase runde (locul 18 din 20).

Trupa de pe „London Stadium” a investit 182 milioane de euro în transferurile din această vară, cu obiectivul a de a forţa intrarea în Top 4, în condiţiile în care a terminat stagiunea precedentă pe locul 7.

Antrenorul David Moyes i-a adus, printre alţii, pe Lucas Paqueta (Lyon, 43 de milioane de euro, plus bonusuri de alte 19 milioane de euro), Gianluca Scamacca (Sassuolo, 36 de milioane de euro), Nayef Aguerd (Rennes, 35 de milioane de euro) şi Emerson (Chelsea, 15 milioane de euro).

De asemenea, în lotul „ciocanarilor”, se mai află fotbalişti de top ca Lukasz Fabianski (fost la Arsenal), Pablo Fornals (fost la Villarreal), Thilo Kehrer (fost la PSG), Kurt Zouma (fost la Chelsea) sau Declan Rice (căpitanul echipei, noul star al naţionalei Angliei).

Asta face ca valoarea lotului lui West Ham United să cotată la site-urile de specialitate la 432,5 milioane de euro, față de doar cele 43 de milioane la care este evaluată FCSB.

Sezonul trecut, West Ham United a ajuns în semifinalele UEFA Europa League, unde avea să fie eliminată de echipa care avea să câştige trofeul, Eintracht Frankfurt (dublă victorie a germanilor, 2-1 în deplasare şi 1-0 acasă).

FCSB revine în grupele unei competiţii europene după cinci ani şi merge la Londra într-unul din cele mai proaste momente prin care trece în ultimul deceniu: o singură victorie în primele şapte runde din SuperLiga şi o calificare cu emoţii în această fază după ce a eliminat greu echipe mediocre ca Saburtalo, Dunajska Streda şi Vikink Stavanger.

„Am reușit maximum în Europa, să ne calificăm. Foarte puțină lume credea acest lucru. Dar acum trebuie să avem o viteză în plus. O să avem un adversar foarte greu în Europa. Vom vedea. Sincer, îmi dă fiori", a declarat Nicolae Dică, antrenorul lui FCSB, despre partida cu West Ham United.

FCSB (pe atunci Steaua) şi West Ham United s-au mai aflat faţă în faţă în 16-imile de finală ale sezonului 1998-1999 al Cupei UEFA: roş-albaştrii s-au impus cu 2-0 în Ghencea (goluri Laurenţiu Roşu şi Sabin Ilie; antrenor era Emeric Ienei) şi au remizat, 0-0, pe Upton Park (la WHU evoluau, printre alţii, staruri ca Shaka Hislop, Rio Ferdinand, Frank Lampard, Trevor Sinclar, Paul Wanchope, Paolo Di Canio, Joe Cole şi regretatul Marc-Vivien Foe; antrenor era celebrul Harry Redknapp).

Din Grupa B mai fac parte RSC Anderlecht Bruxelles (Belgia) şi Silkeborg IF (Danemarca).

Superbet oferă cota 2,40 pentru ca West Ham United să câştige ambele reprize ale meciului cu FCSB.

West Ham United vs FCSB



Cotă 2.40


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol