Rapid - FC Argeş, meci contând pentru etapa a 4-a din SuperLiga, este programat, sâmbătă, 6 august, de la ora 21:45, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Prima Sport 1 şi Orange Sport 1.

Pontul zileiFoto: Profimedia

Rapid a trecut cu bine de startul incendiar de campionat, 0-1 cu CFR Cluj (d), 2-0 cu FCSB (a) şi 1-0 cu Universitatea Craiova (d), iar pentru giuleşteni urmează o perioadă mai liniştită, care începe cu meciul de pe teren propriu cu FC Argeş, o echipă mult schimbată faţă de stagiunea trecută, când ajungea, în premieră, în play-off, dar care se dovedeşte a fi una a extremelor (victorii clare acasă, 2-0 cu UTA Arad şi 3-1 cu „U” Cluj, şi înfrângere ruşinoasă în deplasare, 0-4 cu Sepsi).

Adrian Mutu este elementul comun al celor două echipe, acesta debutând ca jucător în prima ligă a României pentru FC Argeş, pe 15 martie 1997, într-un meci cu Oțelul Galaţi, scor 0-0.

„Briliantul” a rămas în Trivale până în ianuarie 1999, când a ajuns la Dinamo, via Rocar, pentru 600.000 USD, deşi a fost aproape chiar de un transfer la Rapid!

„Îmi doream să ajung la Steaua, aşa că am plecat la Bucureşti să semnez. Am stat la Hotel Ambasador şi am aşteptat să fiu chemat. Dar, de fapt, prima oară mi s-a spus că sunt la Rapid, apoi că voi semna cu Steaua, numai că seara mi s-a comunicat că sunt la Dinamo. Într-o zi, am fost la toate cele trei echipe din Bucureşti!”, declara acum ceva timp Adrian Mutu.

Pentru FC Argeş a jucat 47 de meciuri şi a marcat 14 goluri (din care 6 meciuri şi 3 goluri în Cupa UEFA).

Pe 2 martie 2022, Adrian Mutu a fost anunţat ca antrenor al celor de la Rapid, după ce „şi-a făcut mâna” la FC Voluntari, Al Wahda U21, România U21 şi FC U Craiova 1948.

În ultimele 10 meciuri directe (în primele două ligi şi în Cupa României), Rapid s-a impus de şase ori, FC Argeş a câştigat două meciuri, iar două partide s-au încheiat la egalitate.

În sezonul trecut, Rapid s-a impus în ambele jocuri cu FC Argeş, 1-0 în deplasare şi 2-0 pe teren propriu.

Superbet oferă cota 1,90 pentru ca Rapid să marcheze măcar două goluri în meciul cu FC Argeş.

Rapid vs FC Argeș
Cotă
Rapid marchează cel puțin două goluri
1,90

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol