Watford - Sheffield United, meciul care încheie prima etapă din Championship (al doilea eşalon al Angliei), se joacă, luni, 1 august, de la ora 22:00.

Pontul zileiFoto: Profimedia

Watford a retrogradat la finalul sezonului trecut din Premier League, după ce a terminat pe locul 19 din 20, dar "viespile" încearcă să revină în prima ligă din Anglia după doar o stagiune în Championship.

Retrogradarea a lăsat urme la Watford: "veteranul" Roy Hodgson a fost demis şi înlocuit cu Rob Edwards, un antrenor galez cu pretenţii financiare mai mici şi care până la cei 39 de ani ai săi a lucrat doar la "under 16" şi în ligile inferioare.

De asemenea, au plecat jucători importanţi, precum Cucho Hernandez (la Columbus Crew, în MLS, pentru 9,55 milioane de euro) şi Moussa Sissoko (la FC Nantes pentru 2 milioane de euro), iar Joshua King și Andrey Gray și-au încheiat contractele și au ajuns la Fenerbahce Istanbul, respectiv, la Aris Salonic. A venit un singur jucător cu nume, Vakoun Issouf Bayo, de la Charleroi pentru 5,8 milioane de euro.

Club înfiinţat în 1881 la periferia Londrei, Watford a fost salvat de la desfiinţare de celebrul Elton John, care l-a preluat în 1976, într-o perioadă în care echipa tocmai retrogradase în a patra divizie!

Acum, când clubul este deţinuit de miliardarul italian Gino Pozzo, artistul este preşedinte de onoare, funcţie primită pe viaţă! Sheffield United a încheiat stagiunea trecută din Championship pe locul 5, iar în play-off, după ce a trecut în semifinale de Fulham (4-0 acasă, un singur meci), a pierdut finala pentru Premier League cu Nottingham Forest (1-2 acasă, apoi 2-1 în deplasare, 2-3 la loviturile de departajare).

"Oţelarii" vor continua în acest sezon tot cu Paul Heckingbottom, cel care a fost instalat pe banca tehnică pe 25 noiembrie 2021, marea noutate a lotului fiind fundașul bosniac Anel Ahmedhodzic, adus pentru 4,5 milioane de euro de la Malmo.

Superbet oferă cota 1,42 pentru ca Sheffield United să marcheze măcar un gol pe terenul lui Watford.

Watford vs Sheffield United
Cotă
Sheffield United marchează cel puţin un gol
1,42

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol