​Sheriff Tiraspol - NK Maribor, meci din manşă secundă a turului doi preliminar al Ligii Campionilor, este programat, marţi, 26 iulie, de la ora 20:00. În prima manşă a fost 0-0. Din cauza situaţiei din Ucraina, meciul se va disputa la Chişinău.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Sheriff Tiraspol, revelaţia sezonului precedent al Ligii Campionilor, când a învins-o pe Real Madrid chiar pe „Santiago Bernabeu” în faza grupelor (le-a eliminat în preliminarii pe Steaua Roşie Belgrad şi Dinamo Zagreb), a trecut în primul tur preliminar de Zrinjski Mostar din Bosnia-Herţegovina (0-0 în deplasare şi 1-0 acasă).

Campioana Moldovei a pierdut însă mai mulţi jucători cu care au scris istorie în sezonul trecut şi a schimbat şi antrenorul, în această vară fiind instalat Stjepan Tomas, un fost internaţinal croat care a jucat, printre altele, pentru Fenerbahce, Galatasaray şi Rubin Kazan.

Sheriff Tiraspol este un club deţinut de controversatul afacerist Victor Guşan.

Fost ofițer KGB pe vremea URSS, Victor Gușan a avut sarcina de a se ocupa de problemele din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

După destrămarea Uniunii Sovietice, a intrat în afaceri și a dezvoltat un adevărat imperiu imobiliar, apoi s-a orientat și către alte zone de business.

A înființat alături de un alt om de afaceri grupul Sheriff, denumire inspirată, se pare, din porecla pe care o avea în perioada în care activa în KGB, respectiv „Șeriful”.

Grupul cuprinde, printre altele, un lanț de supermarket-uri, un post de televiziune, o rețea de telefonie mobilă, benzinării, săli de sport, o fabrică de băuturi spirtoase și, bineînțeles, clubul de fotbal.

NK Maribor, campioana ultimei ediţii de campionat din Slovenia (are 16 trofee în palmares), a trecut în primul tur preliminar de Şahtior Soligorsk, deţinătoarea titlului în Belarus (0-0 acasă şi 2-0 în deplasare), iar în cel mai recent meci a pierdut, în campionatul intern, 0-3 acasă cu Radomlje.

Ultima performanţă notabilă la nivel european a fost calificarea în grupele Ligii Campionilor, sezonul 2017-2018, când a făcut trei puncte într-o grupă cu Spartak Moskova (două egaluri), Sevilla (un egal) şi Liverpool.

Superbet oferă cota 1,70 pentru victoria lui Sheriff Tiraspol în meciul cu NK Maribor.

Sheriff Tiraspol vs NK Maribor
1

Cotă 1.70


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol