Partidă pentru un loc în viitoarea ediție a Ligii Campionilor la fotbal. Tottenham și Arsenal au programat un derby londonez care se anunță tare. Se joacă meciul din etapa a 22-a, joi, 12 mai, de la ora 21:45.

Minge de fotbalFoto: premierleague.com

Înaintea disputei, Tottenham (locul 5) are 62 de puncte, iar Arsenal, aflată pe 4, se laudă cu 4 puncte în plus, după 35 de runde.

Tottenham vine după un joc de pomină cu Liverpool, 1-1, în campionat.

Supărat că a fost scos din lupta pentru titlu, antrenorul Jurgen Klopp l-a atacat pe antrenorul echipei rivale, italianul Antonio Conte: „Nu-mi place felul ăsta de a juca”, a zis neamțul, apoi a dat-o la întors și și-a cerut scuze pentru cele spuse, la două zile distanță: „Nu aș repeta această frază”.

Jurgen Klopp a revenit asupra atacului lasat asupra tehnicianului de la Spurs: „Ca antrenor, desigur, sunt puternic influențat de joc, de moment.

Imediat după meci, am spus că prin felul lor de a juca, adversarii sunt doar pe locul 5 în clasament. Mi s-a părut un lucru corect în acest moment, dar a fost o greșeală. A fost ceea ce am simțit atunci”.

Klopp a vrut în schimb să îi răspundă lui Guardiola, antrenorul liderului Manchester City.

Spaniolul a afirmat că toată Anglia îl aplaudă pe „cormorani”, în acest final de sezon, în ciuda faptului că au câștigat o singură dată în Premier League, în ultimii 30 de ani.

„A avut dreptate, așa cum eu am avut dreptate despre Tottenham și locul 5 ocupat de această formație.

A avut dreptate când a spus că am câștigat doar o dată Premier League, dar nu știu dacă toată țara ne aplaudă”. Cu 3 etape până la final, City are un avans de 3 puncte față de Liverpool.

Antonio Conte, antrenorul lui Tottenham, stă cu ochii pe Serie A. Este interesat de Antonin Barak, de la Hellas Verona. Mijlocașului ofensiv ceh îi expiră contractul în 2024.

Antrenorul spaniol Mikel Arteta şi-a prelungit contractul cu echipa engleză de fotbal Arsenal Londra până la finele sezonului 2024/2025.

Arteta, 40 ani, a jucat 5 sezoane în tricoul ''tunarilor'' (2011-2016), înainte de a deveni secundul lui Pep Guardiola la Manchester City (2016-2019), iar apoi antrenor principal la Arsenal în decembrie 2019, când l-a înlocuit pe Unai Emery.

„Sunt foarte încântat, recunoscător şi foarte fericit. Vrem să ducem clubul la un nivel superior şi să concurăm cu cei mai buni. Pentru a face acest lucru trebuie să joci în Liga Campionilor.

Trebuie să fim capabili să evoluăm ca echipă, să îmbunătăţim jucătorii, toate compartimentele de joc şi să recrutăm jucători de top”, a spus Arteta, după prelungirea contractului.

Cu Arteta pe banca tehnică, Arsenal a ocupat de două ori locul 8 în Premier League, a ajuns în semifinalele Europa League (2020/2021) şi a cucerit două trofee în 2020: Cupa Angliei şi Supercupa Angliei.

Arsenal a pus ochii pe Gabriel Jesus, brazilianul care nu mai are loc la Manchester City, care l-a acontat pe norvegianul Erling Haaland.

Superbet are cota 1.67 pentru GG Combo (ambele marchează).

Tottenham vs Arsenal
GG Combo


Cotă 1.67


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol