În sferturile de finală din Europa League la fotbal, Atalanta lui Valentin Mihăilă merge în Germania, pentru jocul tur cu Leipzig. Meciul de joi, 7 aprilie, de la ora 19:45, va reprezenta un duel inedit, între două grupări care nu s-au mai înfruntat în competițiile continentale. Miza este mare: cine câștigă Liga Europa ajunge direct în Liga Campionilor.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Leipzig este una dintre performerele săptămânii trecute. În weekend, victoria cu 4-1 de la Dortmund, care a închis practic lupta pentru titlu în Bundesliga, a făcut senzație.

Leipzig i-a întărit primul loc campioanei Bayern Munchen, evadată la 9 puncte de Dortmund.

Trupa sponsorizată de compania Red Bull este pe locul 4 în Germania, pe care visează să-l ocupe și peste 6 etape, când se încheie sezonul. Ar prinde astfel o poziție de Liga Campionilor.

În Europa, nemții s-au odihnit runda trecută. Au reușit o calificare „din fotoliu”, fără să joace, după ce UEFA a eliminat din întrecerile europene formația rusă Spartak Moscova, grupare aflată sub sancțiunile de toate felurile dictate de comunitatea internațională.

Atalanta a pierdut din putere în Serie A. Nu mai este o echipă de Liga Campionilor. Din Top 4 a coborât spre mijlocul ierarhiei. Acum este pe locul 7, adică în afara Europei, după sezoane de înaltă competitivitate, în care a ținut steagul sus.

Trupa lui Gian Piero Gasperini a obosit să mențină ritmul. Scăderea de turație s-a datorat pierderii atacantului Duvan Zapata.

Accidentat la spate, columbianul, care a sărbătorit recent împlinirea vârstei de 31 de ani, a revenit după două luni de pauză. A luat loc pe bancă la derby-ul cu Napoli, pierdut cu 1-3, iar cu Leipzig ar urma să fie titular.

Atalanta este o echipă de contraatac, iar vizita în Germania ar putea să-i dea putere după meciul dezamăgitor din Serie A.

Formația învingătoare va înfrunta în semifinale câștigătoarea din „dubla” dintre echipa portugheză Sporting Braga și scoțienii de la Glasgow Rangers, unde este legitimat Ianis Hagi, în continuare accidentat.

Superbet are cota 2.05 pentru X2 Șansă Dublă la Final (remiză sau victorie Atalanta).

RB Leipzig vs Atalanta Bergamo

X2
Cotă
2.05

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol