​Dinamo merge într-un loc drag, la Arad, dar este așteaptă cu ghimpi, în loc de flori. Arad este un fief tradiționat al „câinilor roșii”, dar lupta pentru puncte este crâncenă, iar partida de duminică, 13 februarie, de la ora 17:00, nu lasă loc dulcegăriilor.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Meciul UTA Arad - Dinamo, din etapa cu numărul 26 a Ligii 1, se va disputa cu casa închisă, după ce toate biletele au fost epuizate într-o oră de la punerea lor în vânzare, au informat organizatorii.

Fanii arădenilor pregătesc o atmosferă incendiară. Miza partidei este una importantă pentru ambele echipe. UTA vizează accederea în play-off, în timp ce, pentru Dinamo, orice punct este vital în lupta pentru salvarea de la retrogradare.

UTA încă speră la un loc de play-off, după rezultatele bune reușite de la venirea lui Ionuț Badea pe banca tehnică.

„Ambele echipe au avut un timp redus de recuperare înainte de acest meci. Speram într-un egal.

Gândurile noastre au fost puse mai mult pe ceea ce aveam să facem pe teren, mai puțin pe victorie. A fost destul de echilibrat, au fost momente în care CFR a presat, dar echipa a răspuns bine.

Faptul că nu am primit gol în două meciuri consecutive este o bază pe care putem construi. Per ansamblu, pot spune că lucrurile au funcționat bine spre foarte bine, mă aștept ca în continuare să creștem”, sunt concluziile trase de Ionuț Badea, după partida cu liderul CFR Cluj.

Dinamo în schimb vine după o serie de 6 înfrângeri consecutive, ultima la scor, 1-6, acasă, joi, cu CS Universitatea Craiova, precedată de alta, luni, pe terenul Botoșaniului, 0-4.

10 goluri încasate în câteva zile de Dinamo, aflată în plină disoluție la nivel de conducere tehnică și administrativă. „Câinii roșii” au nevoie disperată de puncte, în lupta pentru evitarea retrogradării.

UTA este pregătită de un fost dinamovist, ex-mijlocașul central Ionuț Badea, care are două meciuri fără înfrângere de când a venit la cârma formației din Vestul țării: 1-0 cu FC Argeș și 0-0 cu CFR Cluj.

Formațiile pregătite de cel care a fost secundul lui Anghel Iordănescu la echipa națională înscriu puțin, dar și primesc gol cu dificultate.

Dacă la Arad pare să se fi reinstaurat liniștea, după perioada agitată cu Laszlo Balint la timonă, la Dinamo este jale.

Managerul Florin Răducioiu spune că nu vrea să mai pronunțe cuvântul „retrogradare”. De asemenea, președintele Iuliu Mureșan, cu nervii la pământ, a cedat joi noapte și a plecat la Cluj.

„Nu știu dacă a avut o zi fericită de când este aici”, a punctat Stoican cu referire la președintele Iuliu Mureșan, vizat de criticile fanilor și ale fostelor glorii.

Probleme sunt și în lot, unde moralul este oricum zdruncinat. Mijlocașul ofensiv Gabriel Torje este în doliu și a dat o fugă până acasă, la Timișoara, pentru a-și înmormânta tatăl.

În tur, Torje a deschis scorul, iar meciul s-a terminat la egalitate, 2-2. Acum, atacantul dorit de Becali, David Miculescu, autorul unei „duble”, nu va evolua. UTA a evoluat atunci o repriză în 10 oameni.

Superbet are cota 2.2 la GG Combo (Ambele Marchează).

UTA Arad vs Dinamo GG Combo


Cotă 2.2


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol