Derby pentru locul 4 în calificările pentru Cupa Mondială la fotbal din Qatar 2022, ultimul care trimite direct la turneul final de la iarnă. Se înfruntă Columbia și Peru, vineri seară, de la ora 23:00. Jocul va avea loc pe „Estadio Metropolitano Roberto Melendez” din Barranquilla.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Ambele selecționate au câte 17 puncte în 14 jocuri, fiind despărțite de golaveraj. Los Cafeteros au 16-17, iar oaspeții, 15-20.

Pe 17 ianuarie, Columbia a turat motoarele într-un amical cu Honduras, câștigat cu 2-1. În schimb, 4 zile mai târziu, Peru a dispus acasă cu 3-0 de Jamaica.

Meciul-tur dintre cele două a adus un succes net al Columbiei, 3-0, care a jucat în 10 oameni din minutul 59, eliminat fiind Munoz, dar a avut șansa că a marcat golurile până atunci, astfel că până la final a administrat lejer avantajul. În minutul 45, Trauco a fost eliminat de la gazde.

Cele două s-au mai înfruntat, de atunci, de două ori, de fiecare dată la Copa America. 2-1 pentru Peru în grupe, apoi 3-2 pentru Columbia, în lupta pentru locul 3 (finala mică).

Cu 7 puncte în 4 meciuri, Peru terminase înaintea Columbiei (4 puncte în 4 jocuri), în grupa de 5 formații. Peru a ocupat locul 2, după Brazilia.

Columbia are mulți oameni de gol: Luis Muriel și Duvan Zapata (Atalanta Bergamo) plus Mateus Uribe (FC Porto) și Juan Cuadrado (Juventus).

La 35 de ani, Radamel Falcao (Rayo Vallencano) poate fi o soluție utilă care să vină de pe bancă. De asemenea, Rafael Borre (Eintracht Frankfurt) și Miguel Borja (Junior) sunt în circuitul naționalei.

Peru îl propune în ofensivă pe Gianluca Lapadula (Benevento), dar se ajută și de calitățile mijlocașului Andre Carrillo, de la Al-Hilal, dar trecut pe la cluburi precum Sporting Lisabona, Benfica Lisabona sau Watford.

Superbet oferă cota 1.68 pentru Final 1 (victorie Columbia).

Columbia vs Peru
1

Cotă 1.68


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol