Se repune în mișcare și campionatul de fotbal din Germania, după mini-pauza de iarnă luată la finalul turului. Etapa a 18-a, prima a returului, are cap de afiș partida dintre campioana Bayern Munchen și Borussia Monchengladbach, o formație învățată în ultimii ani cu sferele înalte ale clasamentului, dar aflată acum pe locul 14, la numai două puncte de locul de baraj pentru menținerea în prima divizie.

Minge de fotbalFoto: insidefoto srl / Alamy / Alamy / Profimedia

Confruntarea este programată să se dispute vineri, 7 ianuarie, de la ora 21:30.

Se joacă fotbal cu porțile închise în Bundesliga. Așa a decis noul cancelar Olaf Scholz, pentru a opri creșterea cazurilor de COVID-19. Din 28 decembrie, toate evenimentele sportive vor fi fără public.

Bavarezii n-au mai jucat în campionat de pe 17 decembrie 2021, când au distrus-o cu 4-0 pe VfL Wolfsburg, o grupare care tocmai și-a încheiat participarea în grupele Ligii Campionilor.

Profitând de eșecul Borussiei Dortmund la Berlin, 2-3 cu Hertha, Bayern a pus între ea și principala urmăritoare o distanță de 9 puncte.

Aflat la Dubai pentru Globe Socces Awards, Robert Lewandowski a vorbit despre Cupa Mondială la doi ani, o inițiativă tot mai contestată a celor de la FIFA: "Imposibil de jucat la un nivel înalt".

Întrecut de Messi la "Balonul de Aur", atacantul polonez a comentat: "Anul trecut, organizatorii nu au acordat trofeul. Câștigasem totul. În 2021, am dat 69 de goluri și am câștigat campionatul Germaniei. Am făcut tot ce am putut mai bine".

Bayern a intrat pe radarul autorităților. Oamenii legii au deschis anchetă, potrivit postului german WDR.

Procurorii verifică tratamentul clubului bavarez față de unii angajați, care susțin că au lucrat mult mai mult de 10 ore pe săptămână, în ciuda faptului că au băgat în buzunar doar 450 de euro (salariul minim în Germania). Acuzația se referă la faptul că salariul minim nu ar fi fost respectat.

Bundesliga este liga din care Premier League a luat cel mai mulți jucători. Doar Manchester City, Liverpool și Chelsea, toate antrenate de antrenori trecuți prin liga nemțească, au 13 jucători care au "explodat" în Bundesliga.

Odată cu criza economică din cauza pandemiei, transferurile gratis devin tot mai atractive.

În prezent, în Bundesliga activează 110 jucători care, la 1 iulie 2022, vor deveni liberi de contract și pot fi transferați la parametru 0. Bayern și Gladbach au câte două cazuri de acest gen în lot.

Fundașul Niklas Süle (26 de ani), adus cu 20 de milioane de euro în 2017 de la Hoffenheim, urmează să o părăsească pe Bayern Munchen, deși clubul bavarez încearcă să-l convingă să reînnoiască.

Fără sumă de transfer poate pleca și francezul Corentin Tolisso, în vârstă de 27 de ani, care în 2017 a ajuns la Bayern pentru 41,5 milioane de euro (la vremea respectivă, era cea mai scumpă achiziție din istoria clubului).

În carieră, printre altele, a câștigat Cupa Mondială 2018 (cu Franța) și Liga Campionilor 2020 (cu Bayern). Nu joacă permanent, motiv pentru care vrea o schimbare de peisaj. Real Madrid stă la pândă.

La Gladbach, cel mai important nume din apărare este cel al lui Matthias Ginter, 27 de ani. Știe să joace atât în apărarea de 3 (a făcut-o la națională), cât și în apărarea în 4.

Poate fi folosit atât ca fundaș central, cât și ca fundaș dreapta. A câștigat Cupa Mondială din 2014 și se mândrește cu aproape 300 de meciuri în Bundesliga.

De la mijlocul terenului, un nume interesant devine jucător liber: Denis Zakaria, 25 de ani, jucător la Gladbach și în naționala Elveției.

Acum un an, prețul cerut pentru el era în jur de 30 de milioane de euro. Visul lui este să joace în Anglia, dar Juventus vrea să-l aducă în Serie A.

Sunt și achiziții. Înainte de Crăciun, Bayern Munchen a oficializat aducerea lui Liu Shaoziyang, un portar de 18 ani de la Wuhan Three Lions FC, club afiliat celui bavarez.

Portarul, înalt de 190 de centimetri, este considerat unul dintre cele mai mari talente ale Chinei.

Încă de acum câțiva ani, Uli Hoeness, pe atunci președinte la Bayern Munchen, vorbind despre munca pe care o face clubul german în Asia, a recunoscut că visa să aibă un chinez în echipă: "Dacă vom juca sâmbătă la ora 14.00, ca la Beijing, este un program de prime time, iar dacă 300 de milioane de chinezi ar plăti câte un euro pentru a viziona meciul, ei bine, vă puteți imagina ce moment de cotitură ar fi".

Scopul comercial este clar, dar Liu Shaoziyang riscă să fie blocat de regulamentul german: ca jucător extracomunitar, nu poate evolua pentru echipa secundă a lui Bayern.

Toată Europa este înnebunită după argentinianul Julian Alvarez, o certitudine, comparativ cu chinezul.

Pentru bijuteria echipei River Plate s-a deschis licitație internațională, iar Bayern s-a înscris.

Atacantul născut în 2000 urmează să aterizeze cu certitudine pe Bătrânul Continent.

Jucătorul sud-american a recunoscut interesul nemților, după cum relatează portalul german Express: "Da, este adevărat. Am o ofertă de la Bayern Munchen".

Mijlocașul Joshua Kimmich, 26 de ani, revine la Bayern, după ce a avut COVID-19, și a făcut o promisiune. "Mă voi vaccina. Am conștiința vinovată", a declarat internaționalul german.

Din ultimele 5 jocuri, Borussia a remizat în ultimul, pierzându-le pe celelalte 4. Bayern are 5 victorii la rând în Bundesliga (7, în total, dacă adăugăm cele două jocuri de Liga Campionilor intercalate în program).

Superbet propune cota 1.75 pentru 3-5 Total Goluri Meci.

Bayern vs Monchengladbach Cotă


3-5 goluri în meci
1.75


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol