Derby-ul rundei a 18-a din Ligue 1 la fotbal este partida de la Paris dintre PSG și AS Monaco. Jocul se dispută duminică, 12 decembrie, de la ora 21:45.

Minge de fotbalFoto: Sven Beyrich/SPP / Shutterstock Editorial / Profimedia

Parisul a terminat, marți, meciurile din grupele Ligii Campionilor.

A făcut-o în forță, 4-1, cu Messi și Mbappe reușind câte o dublă, dar fără Neymar, în continuare accidentat.

PSG s-a calificat însă în optimile de finală de pe locul secund, la un punct în spatele liderului Manchester City, și visează la marele trofeu.

Parisul este pe cale să-și rezolve problemele ivite la început de sezon.

Costaricanul Keylor Navas i-a cedat locul italianului Gianluigi Donnarumma între buturi, iar Messi, criticat că înscrie puțin, și-a recăpătat cadența de la Barcelona.

Iar după ce Neymar va părăsi infirmeria și va fi apt de joc, „mașina de fotbal” a Parisului va rula la turație maximă, iar asta se speră că se va întâmpla în a doua parte a sezonului, cea decisivă pentru cucerirea trofeelor.

Cu o singură înfrângere la activ, PSG nu tremură deloc în Hexagon, deși se tot poticnește.

Ultimele două partide au adus tot atâtea remize, însă nu are cine să-i conteste supremația.

Locul 2, Rennes, formația care i-a produs eșecul din campionat, pe 3 octombrie, este departe, la 11 puncte în spate.

AS Monaco este una dintre cele mai în formă echipe din Ligue 1 și poate să îi pună probleme vicecampioanei din sezonul trecut.

A început poticnit sezonul, ratând calificarea în grupele Ligii Campionilor în „dubla” cu Șahtior Donețk, dar stagiunea de iarnă îi vine ca o mănușă.

Antrenorul croat Niko Kovac a știut unde să umble, iar mecanismul s-a reglat din mers.

Monaco n-a pierdut în ultimele 9 jocuri (campionat și Europa League; 4 victorii și 5 remize), iar în Ligue 1 a urcat până pe locul 7.

În Conference League, francezii au câștigat detașat Grupa B, peste Real Sociedad și PSV Eindhoven, chiar dacă joi au remizat în Austria, scor 1-1, cu Sturm Graz.

Gruparea din Principat este un rival tradițional pentru PSG.

În disputele directe, în 2021 a fost echilibru: PSG a învins, pe 21 februarie, cu 2-0, la Monte Carlo, scor cu care monegascii s-au impus la Paris, pe 19 mai.

Cam la fel au stat lucrurile și în jocurile din 2020. Monaco are o victorie cu 3-2, PSG - una cu 4-1, iar un meci s-a încheiat la egalitate, 3-3.

Superbet oferă pentru total goluri oaspeți O1+ (un gol sau mai multe din partea celor de la AS Monaco) cota 1.52.

PSG vs AS Monaco
O1+


Cotă 1.52


* cotă valabilă la ora publicării acestui articol