Danemarca este senzația preliminariilor europene. Nordicii se duc la Glasgow din postura de lideri ai Grupei F, pentru jocul de luni, 15 noiembrie, de la ora 21:45. Gazdele sunt pe locul 2 și se pregătesc pentru meciurile de baraj. Danemarca și-a obținut permisul pentru Cupa Mondială din 2022 după victoria cu Austria (a fost al 8-lea succes din 8 meciuri, golaveraj 27-0), urmând să bifeze a șasea participare la fazele finale mondiale.

Pontul zileiFoto: Profimedia

O călătorie extraordinară este cea a naționalei scandinave. În 2018, Danemarca a jucat o Cupă Mondială excelentă, în Rusia, venind în spatele Franței în grupă și cedându-se doar la penalty-uri în fața Croației, care a prins apoi finala. După drama lui Eriksen, la Euro 2020, Danemarca a ajuns în semifinalele turneului.

În 2002, Danemarca a jucat un important Campionat Mondial. Experiența din 2010, în schimb, trebuie uitată. Învinsă de Olanda la debut, a bătut Camerun cu 2-1, dar a pierdut teribil cu Japonia (1-3) și a fost eliminată.

Deși fericiți pentru calificare, danezii au motive de tristețe. După Eriksen, o altă problemă medicală gravă: Kasper Dolber a anunțat că este bolnav de diabet.

În urmă cu câțiva ani, Kasper Dolberg arăta ca unul dintre cei mai promițători tineri atacanți din Europa. Plecat de la Ajax, a avut probleme din prima zi în Franța. A avut niște probleme extrasportive (un coechipier i-a furat un ceas foarte scump din vestiar). Acum, diabetul. Bolnavi de diabet au fost Borja Mayoral, precum și o legendă ca Paul Scholes, așa că speranțe de însănătoșire totală sunt.

Dolberg și-a spus oful: "M-am antrenat toată săptămâna și deja încep să mă simt mult mai bine. Pentru a mă obișnui cu micile tratamente de care am nevoie, împreună cu antrenorul Kasper Hjulmand am decis că săptămâna aceasta nu voi juca la națională. În plus, aș dori să mulțumesc clubului meu și federației daneze pentru sprijinul și înțelegerea acordată cu privire la această situație. Vă mulțumesc tuturor și ne vedem curând!".

Semnul 1X, șansă dublă, are cota 1.67 la Superbet.

Scoţia vs Danemarca 1 X 2
Cote 3.50 3.15 2.30

* cote valabile la ora publicării acestui articol