Meci de gală la Kiev, unde Barcelona se prezintă rănită, marți, 2 noiembrie, de la ora 22:00. Catalanii s-au impus cu 1-0 în Spania, dar portarul gazdelor, germanul ter Stegen, a fost omul partidei.

Minge de fotbalFoto: Dreamstime

Dinamo Kiev n-are gol marcat în actuala ediție a Ligii Campionilor, iar golaverajul este ca o bilă gigantică legată de picioare: 0-6.

Meciul cu Barcelona le oferă dinamoviștilor ocazia ideală pentru a sparge ghinionul.

Intern, Dinamo Kiev se prezintă fără cusur. Conduce în campionatul din Ucraina și continuă cursa în Cupă.

A avut două meciuri la rând cu FK Mariupol, ultima clasată: 1-2 în Cupa Ucrainei și 2-3 în Premier League. Victorii în care n-a putut păstra poarta intactă, dar și-a îndeplinit obiectivul, odihnind jucătorii esențiali.

Șansa lui Mircea Lucescu se cheamă situația teribilă a adversarilor.

Catalanii au în continuare mulți accidentați. S-au adăugat pe listă Aguero și Pique, ultimul fiind marcatorul din tur.

Apoi, Ovidiu Hațegan, „centralul” partidei, l-ar putea ajuta pe „Il Luce” prin obiectivitate, neacordând cele 5-10% de care marile echipe beneficiază la jocurile cu adversarii mai mici.

Barcelona a schimbat antrenorul după etapa intermediară de săptămâna trecută.

Olandezul Ronald Koeman a fost alungat, la capătul eșecului cu 0-1 din jocul cu Rayo Vallecano. Iar în meciul următor, a fost doar 1-1 cu Deportivo Alaves, cu interimarul Sergi Barjuan pe bancă.

Catalanii n-au liniște, iar Xavi, antrenorul dorit să reclădească Barcelona, se lasă greu urnit din lumea arabă.

Barcelona se luptă cu Benfica și cu Dinamo Kiev pentru al doilea loc în Grupa E, prima poziție fiind antamată de Bayern Munchen, imposibil de clintit.

Gruparea blaugrana are un singur gol marcat în 3 partide, o povară fiind și apărarea, cu 6 goluri încasate.

Sergi a fost fundaș stânga la Barcelona și ar putea pune ordine în defensivă. Dar și Koeman a fost apărător, iar asta n-a ajutat prea mult echipa.

Locul 3 în grupa de Ligă trimite în Europa League, iar ultima poziție în Ligă - nici măcar în Conference League.

La Fortuna, marchează gazdele are cota 1.48.