​În trecut un meci pentru locurile de Liga Campionilor, duelul celor două Borussii a fost declasificat între timp, pierzând o treaptă prin prăbușirea celor de la Gladbach. Sâmbătă, de la ora 19:30, se joacă pentru supraviețuire, în cazul gazdelor.

Minge de fotbalFoto: Dreamstime

Fosta formație a lui Ionuț Lupescu este pe locul 16, care trimite la baraj. În afară de Arminia Bielefeld, n-a bătut pe nimeni de la startul sezonului.

E adevărat că îi lipsește francezul Marcus Thuram din atac, dar asta nu poate funcționa la infinit ca scuză.

Poate fi meciul renașterii pentru trupa austriacului Adi Hutter. Altfel, după cum spunea Viorel Hizo odinioară, „sub noi vom avea doar etapa viitoare”.

Pe „Borussia-park” vine o pretendentă la titlu și o echipă care mai puțin de două goluri nu înscrie.

Erling Haaland este o bestie în fața porții. Înscrie meci de meci, ca și Lewandowski sau ca Ronaldo.

În cazul acestor mașini de goluri, cota pentru gol marcat devine pe meci ce trece tot mai mică la casele de pariuri, astfel că va deveni o provocare pentru „vânătorii de cote” să prindă o cotă bună în dățile, rare, în care norvegianul nu marchează.

Având un lot care mustește de talent și care freamătă pe teren, Dortmund nu se lamentează că are infirmeria plină: Brandt, Can, Coulibaly, Morey, Reyna, Schmelzer, Scultz, Tigges și Zagadou.

„Galben-negrii” sunt la numai un punct în spatele liderului Bayern Munchen, cu al doilea atac din divizie, 17 goluri, însă apărarea este cea mai slabă dintre primele 8 clasate (11 „boabe” primite, în condițiile în adversara din acest joc are doar 9).

Dar, nu e panică. Borussia propune la fiecare apariție un fotbal-șampanie, iar acest stil se întreține asumându-și riscuri. Dictonul echipei este „să marcăm cu un gol mai mult decât adversarul”.

Ultimele 5 dueluri arată un număr de 4 victorii pentru Dortmund și doar un succes pentru Gladbach. Totodată, în 4 dintre cele 5 jocuri s-au înscris cel puțin 3 goluri. În mod sigur, 0-0 nu este un scor pe care vreuna dintre echipe să-l ia în calcul.

După atâtea partide în care a primit gol, n-ar fi rău să ne uităm la capitolul în care Dortmund nu va primi gol. Astfel, la Stanleybet, pariul că Gladbach nu marchează are cota 4,2.