Partidă de gală în Liga 1 la fotbal, sâmbătă seară, de la ora 20:00. Cu fostul antrenor, FCSB a bătut deja o Craiovă, în actuala ediție. Acum, îi iese în cale cea de-a doua formație a Băniei, „Craiova lui Mititelu”.

Minge de fotbalFoto: Dreamstime

*Meciul din Bănie va fi LiveScore pe HotNews.ro și în direct pe Digisport, LookTV și Telekom Sport.

E început de criză la olteni. Doar două victorii și numai 8 puncte sunt puține pentru așteptările patronului Adrian Mititelu Jr., deși vorbim despre o nou-promovată.

Înfrângerea de la Pitești l-a înfuriat pe omul care dă banii la echipă. În vizorul său se află nu doar echipa, ci a intrat și antrenorul Adrian Mutu, care nu pare posesorul baghetei magice.

„Întâlnim o echipă foarte puternică, dar nu e Real Madrid. Vine, într-adevăr, după un joc spectaculos în care a bătut cu 6-0, datorită unor conjuncturi. A fost un cartonaș roșu primit nemeritat de Dinamo.

În fine, nu comentez eu meciul celor de la FCSB, de fapt, Steaua. Eu îi spun Steaua, chiar dacă mă amendează CNA. Cu toate că jocul nu este așa cum ne dorim, echipa e într-o scădere de la etapă la etapă, avem puterea să facem un meci bun cu Steaua.

E timpul să batem Steaua”, a declarat, cu optimism, Adrian Mititelu jr.

FCSB a băgat în sperieți concurența internă cu acel 6-0 din derby-ul cu Dinamo. Nu doar pentru ce a arătat vicecampioana, dar și pentru potențialul virtual existent.

Venirea lui Claudiu Keșeru a ajutat echipa să facă rost de un număr 9 clasic. Însă, în infirmerie trag tare pentru recuperare Florinel Coman, Florin Tănase și Constantin Budescu, o întreagă linie ofensivă.

Antrenorul Edward Iordănescu a aplaudat 3 lucruri, după show-ul de pe Arena Națională. Spre deosebire de elevii săi, nu s-a entuziasmat în public, dar pe Facebook a lăudat suporterii, a constatat revenirea moralului la echipă și l-a felicitat pe patron pentru faptul că și-a ținut cuvântul și nu s-a amestecat în munca lui.

Și bucureștenii anunță că merg la victorie. „Egalul nu ne ajută la nimic, un eșec ne întoarce de unde am plecat”, a afirmat Iordănescu junior. Care anunță că nu se teme de cei 15.000 de olteni care și-au anunțat prezența în teren.

Fortuna oferă cota 2,18se va înscrie în ultimul sfert de oră al partidei, mai exact, din minutul 76 (inclusiv).