​CRF Cluj, campioana României la fotbal, debutează joi, de la ora 22:00, în grupele Conference League, a treia competiție continentală intercluburi.

Dan PetrescuFoto: ESPA Photo Agency/CSM / Shutterstock Editorial / Profimedia

*Meciul este LiveScore pe HotNews.ro și în direct pe ProX.

Dacă s-ar termina campionatul din Republica Cehă acum, în etapa a 7-a, FK Baumit Jablonec ar merge direct în play-out, fiind pe locul 11.

Pozițiile 11-16 se bat pentru evitarea retrogradării. Doar 5 goluri marcate și 11 primite, al doilea cel mai slab atac, după ”lanterna roșie” Slovan Liberec.

Echipa cehă vine după un succes acasă cu MFK Karvina, scor 1-0. Jablonec este condusă de un antrenor cu experiență, Petr Rada, în vârstă de 63 de ani, și are doar slovaci în echipă. Niciun străin!

O echipă cu compoziție naționalistă, alcătuită exclusiv din localnici, înfruntă o ”internațională”.

CFR Cluj vine după un eșec în Moldova: 1-0 pentru Botoșani, rezultat care nu i-a picat deloc bine lui Dan Petrescu, 53 de ani, la revenirea pe banca ardelenilor.

Fără emoții în Liga 1, unde are 21 de puncte în 8 runde, trupa din Gruia se focusează pe întrecerea europeană, unde are obligația să obțină victorii, pentru a face puncte și a strânge bani.

Formația care domină România în ultimii 4 ani a dezamăgit în acest sezon de Europa, după ce a capotat, pe rând, în Liga Campionilor și în Liga Europa.

Pentru Dan Petrescu, Conference League înseamnă firimituri, după ce a fost în grupele Ligii Europa și n-a fost departe să prindă grupele Ligii Campionilor.

În Grupa D se mai joacă, de la aceeași oră, 22:00, meciul de fotbal Randers FC - AZ Alkmaar.

La Superbet, o remiză în Republica Cehă are cota 3,15.