Partida de la Budapesta se joacă marți, de la ora 22:00. A fost nebunie în meciul tur, iar returul oferă speranțe. Disputa se reia de la 3-2 pentru elvețieni, scor care îi face ușor favoriți pe foștii adversari ai CFR-ului.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

La Berna, până la pauză, Young Boys avea deja 2-1 pe tabelă, cu toate că oaspeții deschiseseră scorul prin Franck Boli, rataseră un penalty și avuseseră gol anulat pentru fault, plus om în plus (eliminat Silvan Hefti).

În 10 oameni, după pauză, gazdele au făcut 3-1 prin Ulisses Garcia, iar oaspeții au reintrat în cărțile calificării prin reușita aceluiași Boli.

Zecile de milioane din Liga Campionilor la fotbal le-au determinat pe cele două echipe să-și amâne jocurile din întrecerea internă, la finalul săptămânii trecute, lucru solicitat, la un moment dat, și de Marius Șumudică, antrenorul campioanei CFR acuzând că echipa lui este hăituită intern.

Ungurii sunt pe 10 în propriul campionat din 12 formații (retrogradează ultimele două clasate). După 4 etape, au doar două jocuri disputate și numai 3 puncte obținute. Pentru a fi proaspătă la ora meciului, gruparea maghiară a preferat să nu evolueze în weekend.

Și elvețienii s-au odihnit în Elveția, având 3 etape din 4 disputate și o zestre de numai 4 puncte (liderul FC Zurich are 12 puncte, urmată de Basel - 10 puncte).

Chinuită în prelimininarii și cu posibilitatea accederii în grupe, Young Boys pare că va ceda coroana de campioană, după 4 ani la rând în care a triumfat.

Ambele formații au adversari redutabili eliminați pe traseu. Young Boys a dominat CFR-ul, iar Ferencvaros a scos-o din competiție pe Slavia Praga.

Partida promite spectacol, ca și în prima manșă. Ungurii vor alerga după un 1-0 care să îi ducă în prelungiri, iar elvețienii vor încerca să speculeze pe contraatac, rapidul Meschack Elia marcând deja un gol în prima partidă.

Neputința din tur a maghiarilor, care au încasat gol în superioritate numerică, arată că trupa din Berna are o forță superioară și că poate rezolva în favoarea sa orice eveniment nefericit din meci.

La Superbet, scorul 1-0 pentru oaspeți are cota 5,53.