​​Sezonul fotbalistic intern în Germania a început la sfârșitul săptămânii trecute cu prima etapă din Bundesliga, iar nu cu Supercupa, cum este tradiția. Supercupa se dispută marți, de la ora 21.30. Se joacă pe ”Signal Iduna Park” din Dortmund, casa Borussiei.

Minge de fotbalFoto: Dreamstime

Campioana Bayern Munchen a deschis stagiunea, vineri, dar n-a oferit recital. A fost doar 1-1 cu Borussia Monchengladbach, golul bavarezilor fiind semnat de polonezul Robert Lewandowski.

A doua zi, Borussia Dortmund a răspuns în forță, încordându-și mușchii în runda inaugurală: 5-2, acasă, cu Eintracht Frankfurt, ”dublă” Erling Haaland, care venea după hat-trick-ul cu Wehen Wiesbaden, 3-0, din Cupa Germaniei.

Băieții lui Rose, deținătorii DFB Pokal, îi testează pe campionii în exercițiu antrenați de nou-venitul Nagelsmann.

Este un moment de provocare între noul antrenor al bavarezilor, Julian Nagelsmann, fost la Leipzig, și rivalul său, Marco Rose. Ambii au școala Red Bull, pentru fostul technician de la Gladbach fiind vorba de șase ani în Salzburg, la juniori și la prima echipă a orașului.

Antrenorul lui Bayern l-a înlocuit pe Flick, plecat la naționala Germaniei, dând loc unei adevărate revoluții în lot.

În vârstă de 34 de ani, mai tânăr decât căpitanul său - Manuel Neuer, Nagelsmann a împrospătat echipa, despărțindu-se de veteranii Alaba, Martinez și Boateng.

L-a adus pe Upamecano de la Leipzig plătind 42 de milioane de euro. Și a angajat un staff modern, inclusiv un psiholog.

Se lucrează temeinic și dincolo, la Dortmund. A plecat Terzic, a venit pe banca tehnică Rose, în vârstă de 45 de ani, care s-a descurcat bine la „Gladbach”. A fost cedat Jadon Sancho la Manchester United, pentru 85 de milioane. O vânzare necesară pentru a menține balanța contabilă pe plus.

Au venit talentatul Malen, de la PSV, și portarul Kobel, chemat de la Stuttgart. Borussia vrea mai mult decât locul 3 și Cupa, reușit în sezonul trecut. Urmărește s-o împiedice pe Bayern să pună mâna pe al zecelea titlu consecutiv.

Bayern și Borussia s-au întâlnit de opt ori în Supercupă. Bilanțul vede un echilibru perfect: patru succese de fiecare parte. Primul duel, în 1989: victorie cu 4-3 pentru Dortmund.

Este a treia confruntare consecutivă în Supercupă. Anul trecut, trofeul a revenit bavarezilor. Ultima victorie a celor din Dortmund s-a înregistrat acum doi ani. Există opt succese totale pentru Bayern, șase pentru Borussia.

Bavarezii au ratat debutul în Cupa internă din cauza unui caz de COVID-19 în rândul adversarilor.

Forma bună din startul sezonului, cu o poftă de gol nebună pentru Haaland, o creditează pe Borussia cu prima șansă, mai ales că joacă pe teren propriu.

Superbet oferă cota 2,16 pentru pariul că Borussia va marca două sau mai multe goluri.