Turcia este eliminată, fiind fără gol marcat și fără punct după două etape. În schimb, Elveția are o zestre măruntă, de numai un punct, obținut cu Țara Galilor, și nu și-a pierdut definitiv nădejdea că poate ajunge în ”optimi” de pe locul 3.

Euro 2020Foto: Jane Barlow / PA Images / Profimedia

Grupa A: Elveția - Turcia (ora 19.00, Baku, Pro TV)

Este doar a doua confruntare dintre cele două trupe la un turneu final. La Euro 2008, în grupe, Turcia s-a impus cu 2-1 (goluri Senturk și Arda Turan, respectiv Yanik).

Cele două naționale s-au mai duelat în play-off-ul pentru Cupa Mondială din 2006. A fost 4-2 pentru Turcia acasă, în retur, dar n-a fost suficient să întoarcă un 0-2 din Elveția.

S-a marcat mult în meciurile jucate de aceste două naționale.

Nu mai puțin de 17 goluri în ultimele 5 partide, o medie de 3,4 goluri pe meci. Și, mai presus de toate, remizele nu prea și-au făcut loc. Ultimul X răsare într-un amical din anul 1985. De atunci, 4 victorii pentru Turcia și două pentru Elveția.

Dacă nu bate Turcia în ultimul meci din grupă, Elveția poate rămâne fără victorie în toate cele trei jocuri într-o grupă de Mondiale sau de Eurorepe pentru prima dată de la Euro 2004 încoace.

Cât privește Turcia, nu a marcat un gol, în timp ce a încasat 5. Sunt cifre rușinoase, care probabil vor atrage alungarea selecționerului Senol Gunes.

Doar Danemarca a încasat mai multe goluri (8), la Europenele din 2000, fără să înscrie vreodată. Așadar, Turcia caută primul gol, iar Elveția vrea să prindă măcar o victorie, chiar dacă se poate dovedi doar una utilă pentru statistică.

Pronosticul că ambele înscriu are cota 1,7 la casa de pariuri Betclic.