​Squadra Azzurra a deschis turneul, iar de atunci merge ceas. Nimeni nu poate opri tăvălugul peninsular. Două victorii identice, golaveraj 6-0, iar jocul arată convingător.

Euro 2020Foto: Jane Barlow / PA Images / Profimedia

Grupa A: Italia - Țara Galilor (ora 19.00, Roma, Pro TV)

Plus avantajul deloc de neglijat al terenului propriu. Conservator, Roberto Mancini n-a schimbat echipa în cele două meciuri. Doar că oboaseala s-a adunat în picioarele jucătorilor, iar nevoia de a le oferi minute rezervelor nu este un moft, ci o necesitate. Vor exista 4-5 schimbări în echipă, cred specialiștii.

Din ”optimi”, Verratti ar urma să intre la mijlocul terenului și nu e clar cine va ”sări” din schemă. În atac, napoletanul Insigne i-ar putea ceda postul torinezului Chiesa.

Italia a bifat joi o partidă amicală, în cantonamentul de la Coverciano. A avut un adversar limitat, tineretul echipei Cremonese, căruia i-a administrat un sec 9-1.

Aplauzele se aud puternic și în tabăra britanică. Galezii l-au entuziasmat cu jocul lor energic și eficient pe Chris Coleman, antrenorul care i-a urcat până în semifinale la Euro 2016. Plecat de la echipă în 2017, Coleman lucrează ca analist la postul de televiziune ESPN pe durata Europenelor, fiind coleg de platou cu Alessandro Del Piero.

Galezii au 4 puncte, iar pentru a prinde primul loc în grupă au nevoie de o victorie. Ca să meargă mai departe de pe locul doi, remiza îi este suficientă.

Bale rămâne liderul echipei, ajutat de Ramsey. În rest, doar luptători dornici să bage capul în bocancul adversarilor. Chiar dacă nu mai are sprinturile de odinioară, Bale poate interpreta și partitura de dirijor, iar pasa de la golul marcat de Ramsey în poarta Turciei este elocventă.

Bale a executat lamentabil penalty-ul primit de naționala lui cu Turcia, dar se pare că tot el va executa, dacă galezii vor mai primi o altă lovituri de pedeapsă.

Cele două echipe nu s-au mai duelat din 2003. În 6 meciuri, Italia a câștigat de 5 ori. Un singur succes Țara Galilor, 2-1, în 2003. Patru dueluri au avut loc în preliminarii Europene, iar două în campanii de calificare la Cupa Mondială.

Remiza ajută ambele trupe. Un rezultat de egalitate la final are cota 4,1 la Winmasters.