Baschetul 3x3 a luat o amploare deosebita, iar Romania va gazdui luna viitoare, intre 5 si 7 septembrie, prima editie a Campionatului European in varianta redusa. Pana atunci, doua echipe tricolore, una masculina, alta feminina, isi vor face debutul intr-o competitie desfasurata sub egida celor cinci cercuri: Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjing. Dintre cei opt sportivi care au facut deplasarea in China, unul iese in evidenta: brasoveanul Tudor Gheorghe (17 ani).

Logo NanjingFoto: Hotnews

Tudor Gheorghe, baschetbalist

Legitimat la CSU Cuadripol, tanarul jucator a facut parte din echipa care a adus in 2011 primul titlu mondial din istoria baschetului 3x3 in Romania. Succesul s-a conturat la Ankara. Profesorul care l-a descoperit, Eugen Rosu, povesteste: "A inceput baschetul la varsta de 7 ani, printr-o conjunctura. Tatal lui a fost coleg de facultate cu fratii Calancea, de la baschet, si asa a ajuns copilul la noi. Numai ca atunci cand a venit era deja campion la schi, unde incepuse performanta mult mai devreme. A mers o perioada in paralel, dupa care a optat pentru baschet, chiar daca mamei lui nu i-a prea convenit".

Nascut pe 19 mai 1997, Tudor Gheorghe (1,84 metri inaltime) joaca pe postul de fundas, iar in palmaresul sau se afla nenumarate disctinctii pe plan national. Este dublu campion national, de doua "vice", iar anul acesta a fost ales intre primii cinci din tara la Under 18. Calitatile sale: "Este talentat, foarte serios si are o mana foarte buna la aruncarile de trei puncte", il caracterizeaza Eugen Rosu.