Plecat de pe locul 9 în cursă, Max Verstappen a arătat încă o dată că este din altă ligă pentru concurență, campionul mondial en-titre câștigând Marele Premiu de Formula 1 din SUA. RedBull a reușit dubla pe circuitul stradal de la Miami (Sergio Perez a fost al doilea), în timp ce podiumul a fost completat de veteranul Fernando Alonso.

Max VerstappenFoto: Scott Barbour / AP / Profimedia

Max Verstappen, învingător la Miami - Lewis Hamilton pe 6, zi slabă pentru Ferrari

Incidentul din calificări (atunci când nu a putut să parcurgă turul rapid din cauza accidentului provocat de Charles Leclerc) părea să-i dea planurile peste cap lui Max Vestappen.

Nu a fost însă cazul: olandezul a lansat cursa de revenire de la primele viraje, iar victoria pe circuitul stradal de la Miami i-a revenit după ce l-a depășit în partea de final a Grand Prixului (cu zece tururi înainte de finish) pe coechipierul Sergio Perez (plecat din pole-position).

Locul 13 în calificări, Lewis Hamilton a recuperat ceva teren pierdut și a încheiat cursa de la Miami pe locul al șaselea.

Din păcate pentru fanii Scuderiei Ferrari (și sunt atât de mulți în toată lumea), piloții constructorului italian au încheiat cursa de la Miami pe 5 (Carlos Sainz Jr), respectiv 7 (Charles Leclerc).

Pentru McLaren weekendul a fost unul de coșmar: Lando Norris pe 17, iar Oscar Piastri pe 19, penultimul.

MP de la Miami, clasament final

Formula 1 - Clasamentul piloților după MP de la Miami

1 Max Verstappen - RedBull 119 puncte

2 Sergio Perez - RedBull 105

3 Fernando Alonso - Aston Martin 75

4 Lewis Hamilton - Mercedes 56

5 Carlos Sainz - Ferrari 44

6 George Russell - Mercedes 40

7 Charles Leclerc - Ferrari 34

8 Lance Stroll - Aston Martin 27

9 Lando Norris - McLaren 10

10 Pierre Gasly - Alpine 8 etc.

Formula 1 - Clasamentul constructorilor

1 RedBull 224 puncte

2 Aston Martin 102

3 Mercedes 96

4 Ferrari 78

5 McLaren 14

6 Alpine 14

7 HAAS 8

8 Alfa Romeo 6

9 AlphaTauri 2

10 Williams 1.

Calendarul sezonului 2023 din Formula 1

5 martie: Bahrain - Învingător Max Verstappen

19 martie: Arabia Saudită - Învingător Sergio Perez

2 aprilie: Australia - Învingător Max Verstappen

30 aprilie: Azerbaijan / Baku - Învingător Sergio Perez

7 mai: Miami - Învingător Max Verstappen

21 mai: Emilia Romagna / Imola

28 mai: Monaco

4 iunie: Spania / Barcelona

18 iunie: Canada / Montreal

2 iulie: Austria / Spielberg

9 iulie: Marea Britanie / Silverstone

23 iulie: Ungaria / Budapesta

30 iulie: Belgia / Spa-Francorchamps

27 august: Ţările de Jos / Zandvoort

3 septembrie: Italia / Monza

17 septembrie: Singapore / Marina Bay

24 septembrie: Japonia / Suzuka

8 octombrie: Qatar / Losail

22 octombrie: SUA / Austin

29 octombrie: Mexic / Mexico City

5 noiembrie: Brazilia / Sao Paulo

18 noiembrie: Las Vegas

26 noiembrie: Abu Dhabi / Yas Marina.