Organizatorii Raliului Dakar 2023 au anunțat că pilotul francez Stephane Peterhansel a fost nevoit să abandoneze vineri la clasa auto, din cauza unui accident suferit cu maşina lui Audi, în urma căruia copilotul său Edouard Boulanger a fost rănit, transmite AFP.

Stephane Peterhansel si Carlos SainzFoto: FRANCK FIFE / AFP / Profimedia

Stephane Peterhansel, accident la Raliul Dakar 2023

În vârstă de 57 de ani, Peterhansel (14 titluri la Dakar, la clasele auto şi moto) a suferit accidentul la kilometrul 212, când era în fruntea etapei a şasea, prevăzută între Ha'il şi Riad (Arabia Saudită).

Copilotul Boulanger a acuzat dureri dorsale şi a fost transportat cu elicopterul de serviciul medical al cursei la spitalul din Buraydah pentru investigaţii suplimentare.

Pilotul francez ocupa locul secund în clasamentul clasei auto, la 22 minute de liderul qatarian Nasser al-Attiyah (Toyota).

Veteranul spaniol Carlos Sainz, tot la volanul unui Audi, a suferit un accident în acelaşi loc, conform organizatorilor, dar a scăpat teafăr, la fel ca şi copilotul său, şi încearcă să-şi repare vehiculul înainte de a relua cursa.

Etapa a şasea a fost scurtată cu circa 100 km, din cauza ploilor abundente căzute în această săptămână în Arabia Saudită, iar condiţiile meteo au făcut inaccesibilă deplasarea la Al-Duwadimi, unde era iniţial prevăzută sosirea. Proba specială s-a încheiat la Riad, scrie Agerpres.