Lewis Hamilton și Fernando Alonso sunt oponenții care i-au dat cele mai mari bătăi de cap de-a lungul timpului lui Sebastian Vettel. De patru ori campion mondial în Marele Circ, pilotul celor de la Aston Martin se va retrage la finalul sezonului din sportul profesionist.

Sebastian VettelFoto: LLUIS GENE / AFP / Profimedia

Vettel, Hamilton, Alonso, un trio care a făcut mult spectacol în Formula 1

De când s-a alăturat pistei de F1, la jumătatea sezonului în 2007, Vettel s-a luptat din greu cu Hamilton și Alonso pentru supremație, toți 3 fiind printre cei mai importanți piloți din istoria sportului.

Cvadruplul campion mondial, în prezent pilot al celor de la Aston Martin, a dezvăluit într-un interviu cu cine a avut cea mai mare rivalitate în Formula 1.

„Lewis Hamilton a fost mereu acolo, mai ales în perioada mea la Ferrari. Înainte de el, a fost Fernando Alonso, pe vremea când evolua el la Ferrari", spune Vettel despre marii săi rivali din Marele Circ.

Față de performanțele cu care a fost obișnuit în anii precedenți, Vettel a petrecut ultimii 2 ani într-un monopost mai puțin competitiv și, mai devreme în acest an, a vorbit despre ceea ce se anunță a fi retragerea sa din activitate.

În anul 2021 a prins podiumul în Azerbaijan, iar în Ungaria a obținut un loc 2, însă a fost descalificat imediat după o problemă legată de combustibil. De atunci, se luptă în zona de mijloc a clasamentului.

Echipa sa a insistat ca acesta să continue, în ideea de a fi un exemplu de profesionalism pentru cei care vin din urmă. Chiar dacă a dispărut din lumina reflectoarelor în ceea ce privește performanța în Formula 1, Vettel a declarat că nu are niciun regret și că apreciază tot efortul din spate al echipei celor de la Aston Martin.

„Nu, sub nicio formă. Nu cred că au fost doi ani trecuți în zadar, chiar dacă rezultatele și punctele strânse nu au fost pe măsura așteptărilor. Mi-a plăcut să lucrez cu echipa și să cunosc oameni noi.

Acești doi ani au fost foarte provocatori pentru mine, întrucât nu am fost obișnuit să alerg în coada clasamentului. A fost o experiență nouă pentru mine, dură în unele momente, însă am învățat multe”, a spus Vettel.

„Vezi doar ce se întâmplă în jurul tău. Dacă ești în frunte, vezi doar ce e în frunte. Dacă rămâi în spate, observi doar ce se întâmplă acolo. Totuși, îți îndrepți mereu atenția către ce este în față, pentru că acolo vrei să ajungi.

Când ești primul, nu te uiți în spate pentru că nu te afectează și nu apreciezi câtă muncă depun cei de acolo. Doar pentru faptul că nu ai rezultate foarte bune, asta nu înseamnă că nu muncești din greu”, a mai declarat germanul.