Piloţii de Formula 1 şi membrii staff-urilor tehnice trebuie să facă dovada vaccinării împotriva Covid-19 pentru a putea participa la noua ediţie a Campionatului Mondial, care va începe pe 20 martie, în Bahrain, scrie L'Equipe, care citează presa britanică.

HotNews.roFoto: Hotnews

Conform sursei, decizia a fost luată de Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA), care impune această cerinţă inclusiv jurnaliştilor şi întregului personal care se vor afla pe circuit.

Potrivit BBC, această decizie nu va avea niciun impact asupra grilei de start din 2022, deoarece toţi piloţii ar fi primit cel puţin două doze de vaccin, transmite Agerpres.

Dar vaccinarea obligatorie pune în pericol cariera lui Alan van der Merwe, pilotul maşinii medicale care a participat la salvarea lui Romain Grosjean în Bahrain, în 2020. Sud-africanul nu este vaccinat şi a fost nevoit să rateze mai multe curse anul trecut.

"Formula 1 va cere ca întreg personalul său să fie vaccinat şi nu va accepta scutiri", a spus un purtător de cuvânt al F1, citat de BBC.

Acest model al vaccinării obligatorii a fost prezent la Australian Open, primul Grand Slam al anului din tenisul mondial. Novak Djokovic, câștigător de nouă ori la Melbourne, nu a putut să participe pentru că nu a fost imunizat împotriva Covid-19.

Sezonul 2022 are în program 23 de curse, ceea ce ar fi un record pentru această disciplină dacă toate ar putea avea loc.

Anul trecut, olandezul Max Verstappen (Red Bull) a spart monopolul Mercedes, câştigând titlul mondial la piloţi, după o depăşire antologică a britanicului Lewis Hamilton în ultimul tur al Marelui Premiu de la Abu Dhabi, care a încheiat sezonul 2021.