Alex Zanardi a părăsit spitalul după un an și jumătate

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Marţi, 21 decembrie 2021, 12:26 Sport | Motor


Alex Zanardi
Foto: Instagram
Alex Zanardi, fostul pilot de Formula 1 care a fost victima unui grav accident de handbike, a fost externat din spital după 18 luni, informează lequipe.fr.

Fostul pilot al echipelor Jordan, Minardi, Lotus şi Williams şi-a pierdut ambele picioare într-un accident de cursă, în 2001. El a devenit un atlet paralimpic medaliat cu aur, dar, anul trecut, italianul a fost din nou victima unui accident, la Siena, cu handbike-ul său, un vehicul acţionat cu mâinile, în timpul unei competiţii. Zanardi, 55 de ani, a fost supus la multiple operaţii, mai ales la cap.

Soţia lui a anunţat că fostul campion din Indycar a părăsit spitalul. Cvadruplul campion paralimpic la handcycling s-a întors acasă, unde urmează o reabilitare lentă.

"Recuperarea continuă să fie un proces lung. Programul de reabilitare condus de medici, kinetoterapeuţi, neuropsihologi şi logopezi a permis un progres constant. Pasul important a fost că Alex a putut să părăsească spitalul în urmă cu câteva săptămâni şi acum s-a întors acasă cu noi. A trebuit să aşteptăm foarte mult timp pentru acest lucru şi suntem foarte bucuroşi că se poate acum, chiar dacă mai sunt planificate în viitor internări temporare în clinici de specialitate, pentru îngrijiri specifice de reabilitare", a explicat soţia sa Daniela.

Zanardi a fost transportat în stare gravă la spital, la 19 iunie 2020, cu elicopterul, după un accident la o etapă din Toscana, când a pierdut controlul bicicletei, s-a rostogolit de două ori şi s-a izbit de un camion. El a fost plasat atunci în comă artificială şi supus la trei operaţii la cap. După o lună la Siena, Zanardi a fost internat la terapie intensivă la Milano, iar ulterior el a fost transferat la Padova, informează News.ro.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2446 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    veste buna (Marţi, 21 decembrie 2021, 15:24)

    996 [utilizator]

    Bravo, ma bucur, un om extraordinar, sper sa si revina cat mai bine


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by