Mohammed Ben Sulayem (Emiratele Arabe Unite - fost pilot de raliuri) este noul președinte al FIA (Federația Internațională de Automobilism), acesta fiind primul conducător al forului din afara Europei.

Mohammed Ben SulayemFoto: Hasan Bratic / Sipa Press / Profimedia

Sulayem îi succede în post lui Jean Todt.

În vârstă de 60 de ani, Ben Sulayem a fost de 14 ori campion al Orientului Mijlociu.

El l-a învins în alegeri pe britanicul Graham Stoker: a avut 62% din voturile celor 198 de federații naționale care au avut drept de vot.

Jean Todt (75 de ani) s-a retras din fruntea forului după trei mandate consecutive de președinte, el acceptând rolul de președinte de onoare al FIA.

Sub comanda FIA se află competiții precum Formula 1, Formula E, WRC (raliuri) și WEC (anduranță).