Mercedes AMG Team a anunțat, joi, finalul oricăror acțiuni după etapa de la Abu Dhabi, ultima a sezonului din Formula 1. Campioana de la constructori a precizat că nu va merge la TAS pentru a contesta victoria lui Max Verstappen în fața lui Lewis Hamilton, succes care i-a adus olandezului titlul mondial.

Lewis Hamilton si Max VerstappenFoto: Tim Goode / PA Images / Profimedia

După finalul electrizant al cursei de pe Yas Marina, Mercedes a depus două contestații împotriva lui Max Verstappen și a celor de la RedBull. Ambele au fost respinse, iar echipa condusă de Toto Wolff a spus că va merge la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

După câteva zile de război la nivel al declarațiilor, Mercedes a anunțat joi, într-un comunicat de presă, că renunță la orice acțiune și că îl felicită pe Max Verstappen pentru titlul mondial cucerit la Abu Dhabi.

"Salutăm ancheta promisă de FIA. Vrem însă să ne exprimăm respectul și aprecierea pentru Verstappen și Red Bull și pentru performanțele pe care le-ați realizat în acest an. Ați făcut ca titlul mondial să se transforme într-o bătălie epică", au precizat, printre altele, reprezentanții celor de la Mercedes AMG Team.

Max Verstappen l-a învins dramatic pe Lewis Hamilton și a câștigat titlul de campion al Formulei 1. Mercedes a acuzat tratamentul preferențial pe care l-ar fi primit RedBull la ultima etapă de la Abu Dhabi.

Verstappen a devenit primul olandez care câștigă titlul în Formula 1, pilotul în vârstă de 24 de ani reușind să oprească hegemonia lui Lewis Hamilton în Marele Circ.

Lewis Hamilton a fost la doar câțiva kilometri distanță de un titlu mondial care l-ar fi făcut să-l depășească pe legendarul Michael Schumacher. Cei doi au câte șapte titluri mondiale cucerite în Formula 1.

Mercedes și-a păstrat titlul mondial la constructori în fața celor de la RedBull.

S-ar putea să te intereseze pe aceeași temă: