Un licean de 17 ani din București este campionul din 2021 la Raliul Slalom Paralel, categoriile Juniori și Open, după un sezon de cinci etape încheiat în această toamnă. Am discutat într-un interviu video cu tânărul pilot David Marcu, despre traseul pe care l-a parcurs în câțiva ani de la o joacă pe pista de karting la competițiile cu mașini adevărate.

Pilotul David Marcu a concurat pe o mașină SuzukiFoto: Hotnews

Cum se antrenează, cu cine și pe ce circuite, cum arată noua generație de juniori din campionatul românesc de Slalom Paralel, ce piloți de raliu dar și de Formula 1 admiră precum și despre adrenalină și responsabilitate la volan, mai ales pe drumurile publice.

Urmărește interviul video integral și citește, mai jos, transcrierea discuției.

Hotnews.ro: Cum a fost sezonul de anul acesta pentru tine?

David Marcu: Anul acesta a fost un sezon foarte bun pentru mine. Pe lângă cele două campionate luate, la Open și la Juniori, la slalom, am avut și o evoluție foarte bună pe noul material de concurs. Evoluția pe parcursul celor cinci etape s-a văzut. Așadar am fost răsplătit prin cele două campionate luate.

Hotnews.ro: Ai ieșit prima dată campion de Juniori apoi ai adăugat în palmares titlul de campion la Open. Care-i diferența dintre cele două?

David Marcu: Titlul de campion la Juniori este doar din cei 17 juniori care vin pe etapă să se dea, toți juniorii sub 18 ani și, ieșind campion în fața lor, arată că am avut cel mai bun parcurs dintre toți piloții sub 18 ani din România care vor să se dea pe această suprafață, pe macadam.

La Open este complet altceva; sunt toți la un loc: nu contează mașina, nu contează caii putere, nu contează centimetrii cubi ai motorului, sau tracțiunea, sau cutia; e doar cine merge cel mai tare și cine e cel mai talentat.

Hotnews.ro: Povestește-mi un un pic despre tine, înțeleg că ești în ultimul an de liceu...

David Marcu: Sunt în ultimul an de liceu, la clasa a XII-a, la Școala Americană și a fost un pic complicat să îmbin aceste competiții cu școala deoarece trebuie să dau bacalaureatul în mai (n.r.- 2022) dar, până la urmă, a ieșit cu bine.

Cum treci de la karting la raliu. Și de la Logan la Suzuki..

Hotnews.ro: Când ai pus prima dată mâna pe volan?

David Marcu: Este o poveste foarte interesantă. Prima oară m-am apucat când am vrut să îmi fac ziua la karting, în clasa a 7-a. Toți colegii mei își făceau ziua la karting, am zis să fac și eu.

L-am rugat pe tatăl meu, în clasa a șaptea, dacă pot să mă duc cu o săptămână înainte de ziua mea să nu mă fac de râs, pentru că eu nu fusesem niciodată la karting.

Și, am fost acolo prima oară să fac, practic, niște teste și doamna de acolo mi-a zis: ”S-a mai dat vreodată acest copil?” ”Nu s-a mai dat niciodată!”

Aparent, am scos un timp foarte foarte bun pentru categoria pe care era acel cart: 6.5 cai putere, cartul de la AMCKART. Acolo am văzut prima oară că, poate, am un talent.

După vreun an, am fost la Academia Titi Aur, cu tatăl meu, și m-am dat cu Rareș Badea care acum este copilotul meu, și acolo mi s-a zis că am un talent și că e un potențial.

Așa că am început un curs de pilotaj acolo, pe care l-am absolvit, și cam așa s-a ajuns la această competiție și unde sunt acum.

Hotnews.ro: Cu ce mașină ai început?

David Marcu: Am fost pe foarte multe mașini; am început, mai întâi, cu un Logan simplu, doar să învăț să schimb viteze, să merg încet, să știu baza: să pot să plec de pe loc, în pantă, în orice situație, să repet orice condiții.

După, am trecut pe niște mașini mai puternice pe circuit, de exemplu, niște Renault-uri, un Ford Focus, un AMG, un RS 4 și ușor, ușor, treptat am urcat pentru a acumula mai multă experiență.

Hotnews.ro: Când ai început să dai la raliu?

David Marcu: În mai 2019 am avut prima mea competiție la slalom după o primăvară întreagă numai de antrenamente cu un Logan și, după, am fost la prima competiție cu un Sandero de cupă. Și, la prima mea competiție, la antrenamente, am mers patru viraje și după m-am răsturnat.

Într-o panică totală, mi-am pierdut complet concentrarea pentru că din lipsa de experienșă și, din cauza emoțiilor, am intrat într-o panică totală și mi-am pierdut complet concentrarea și am reușit să intru într-un mal care m-a aruncat pe partea cealaltă.

La momentul respectiv m-am speriat foarte tare pentru că nu știam cum e să fiu cu susul în jos, să zic așa, deși la academie aveau un mic curs, o mică oră, în care te învață să ieși din mașina răsturnată, doar în caz de se întâmplă ceva pe circuit sau pe stradă și am aplicat acolo ce-am învățat, pentru că te poți lovi destul de tare dacă ieși greșit din mașină.

Inițial m-am speriat foarte tare, când am văzut că nu mai aveam nicio șansă să redresez mașina și că tot ce vedeam era numai cerul și după aia pământul, am intrat într-o mică panică.

Dar, după, eram cu un instructor de-al meu, Cipanu, în dreapta, care mi-a zis că nu s-a întîmplat nimic, că a fost o răsturnare și trebuie să ieșim din mașină calmi și să le arătăm tuturor că nu s-a întâmplat nimic și că suntem bine.

Pilotaj virtual vs cursa reală: ”Pe simulatoare nu simți mașina”

Hotnews.ro: Cum te antrenezi? Ai o echipă, ai un mentor?

David Marcu: Antrenenamentele s-au întâmplat pe trei etape diferite. În primul rând mă întrenam la Academiem, cu un Logan de la ei, pe circuitul de macadam.

Apoi am început antrenamentele la TCS - este un circuit la Ciolpani - cu cei doi instructori de-ai mei, Cipanu și cu Rareș care au un Logan de Cupă facem antrenamente la circuitul de la Ciolpani și facem antrenamente săptămânale sau o dată la două săptămâni, câte două ore.

Apoi, am început testele un pic mai profesioniste, am luat mașina de concurs, Suzuki-ul cu care mă dau și am fost la circuitele de la Sibiu și m-am antrenat acolo pentru a acumula mai multă experiență și pentru a nu mai avea acea stare de frică când intru prima oară pe circuit pentru că nu știu condițiile; să înțeleg exact suprafața dinainte și s-o înțeleg ca să pot să-mi folosesc abilitățile la maxim pentru a putea lua cel mai bun rezultat din prima, fără să am acea perioada de acomodare cu circuitul.

Hotnews.ro: Din antrenamentul ăsta face parte și antrenamentul virtual? Te joci pe calculator și pe computer?

David Marcu: Am un mic simulator cu care mă mai antrenez uneori deși nu îmi place foarte mult să mă antrenez pe el din cauză că e foarte diferit față de ce se întâmplă în mașină, în viața reală.

Problema cu simulatoare este că nu simți mașina. Tu poți vedea pe ecran ce se întâmplă, mașina face ce-i spui tu să facă dar, pe simulator volanul nu se simte ca în mașină și nu ai același forțe G pe care le-aș avea într-o mașină. Adică nu poate să-mi tragă el singur de volan când lovesc o groapă ci, doar, rămâne lin.

E foarte diferit față de viața reală și mie mi se pare că, dacă mă antrenez foarte des pe ele, o să mă dezobișnuiesc de mașina mea de curse și o să încep să merg ca pe joc ceea, ce nu este recomandat absolut deloc.

Am văzut multe cazuri în care - și acum la etapă era vorba de un concurent care se antrenase numai pe simulatoare și se juca cu mașina cum s-ar juca în joc în loc să o conducă cum ar trebui cel mai eficient.

Hotnews.ro: Tu cum îți faci strategiile? De la etapă la etapă, îți faci strategia la început de campionat? Cum îți stabilești care sunt mizele importante?

David Marcu: La începutul acestui campionat, singura strategie a fost să câștig titlul de la juniori. Sincer, nu m-am așteptat să câștig și la open acest campionat dar, strategia se face la începutul etapei, mereu.

Mereu am o întâlnire cu sau o conversație cu cei doi instructori ai mei, Rareș Badea și cu Cipanu, de care tot am zis...

De exemplu, abordarea la ultima etapă a fost să merg mai încet, să nu am un abandon fără miză pentru că miza era mult prea mare. Adică, eu trebuia să ies pe locul doi și să iau doar trei puncte, în campionat, pentru a lua titlul la Open și nu aveam de ce să încerc să iau un podium, fie la juniori, fie la Open, doar pentru a putea să dovedesc ceva ce toată lumea știe de fapt, să zic așa.

La unele curse am abordat o strategie din cauza prafului. Era foarte mult praf la o săritură de la un pod și dacă aș fi mers în paralel cu cineva care mergea la fel de tare ca mine, aș fi avut foarte mult praf în fața mea pe circuit, la săritura de la pod.

Așadar în calificări am mers mai încet. Mai mult m-am jucat cu aderența am învățat mașina, am învățat circuitul, pe moment, și m-am învățat cu bălțile care erau pe circuit, la momentul respectiv.

Așadar, am ajuns eu primul la pod înaintea lui din cauza că circuitul are un circuit exterior un circuit interior și cel de pe circuitul interior merge mai rapid și aruncă foarte mult praf pe circuitul exterior. Iar podul este pe circuitul exterior și, dacă te prinde o rafală de praf la pod, ai mari șanse să nu vezi, să fii orb și să trebuiască să pui frână foarte multă sau sari orb pe pod ceea ce nu recomand absolut deloc pentru că au fost niște incidente destul de nasoale în trecut.

Slalomul paralel este rampa piloților juniori

Hotnews.ro: De ce slalom paralel?

David Marcu: Slalomul paralel este rampa de lansare a piloților care vor să înceapă pe pietriș, macadam, sau pământ. (n.r. - într-un sezon competițional, campionatul de Slalom Paralel se desfășoară la Sibiu, alternativ, pe două circuite total diferite: Șura Mare și ”Groapa”, circuitul tradițional de Slalom Paralel, amenajat în spatele Bazei Pompierului)

Este singura competiție România unde au voie juniorii sub 18 ani să se dea, pe aceste suprafețe care simulează foarte tare raliul - circuitul din Groapă, de la Sibiu, este și o probă din Raliul Sibiului.

Deci, simulează complet ce ar însemna o probă de raliu pentru că este o super specială de la Raliul Sibiului.

Această competiție oferă foarte multă experiență pentru juniori. Se poate începe de la 12 ani.

De la 12 la 18 ani, esti în clasa Juniori și ai 6 ani de evoluție, înainte să intri într-un raliu. Este un mare beneficiu pentru acești juniori, mai ales pentru mine a fost. Eu m-am dat 3 ani în această competiție și deja, ca să fiu sincer, mă simt deja pregătit pentru a merge la un raliu mare de macadam în campionatul național.

Hotnews.ro: De regulă, la raliu, pilotul e cel care iese în față. El primește toti laurii dar, în dreapta lui, mai e un om: copilotul, despre care știm foarte puține lucruri. Dacă ne uităm pe video, mai auzim niște indicații, (dar) el rămâne cumva în umbră. Cine e copilotul tău? Explică-mi ce rol are în performanțele tale, ca pilot.

David Marcu: Eu am început, cum am zis, la Academie și, acolo, la Academie am întâlnit doi profesori. Pe unul îl cheamă Rareș Badea care are 9 ani experiență în campionatul național de raliuri și Cipanu (n.r. - Ciprian) Solomon care a și ieșit campion național, în anul 2003, cu Mihai Leu la volan. Deci, are mai mult de 20 de ani experiență.

Acești doi au continuat cu mine și cu alți doi juniori de la Academie și au continuat antrenamentele în afara Academiei și au venit și cu noi la competiții, pentru a ne ajuta să avem un rezultat cât mai înalt.

Copilotul are un rol foarte important. Copilotul îți dictează, te ajută, îți atrage atenția la anumite obstacole care nu sunt foarte vizibile. Te ajută la punctele de frânare unde se poate câștiga timp, trasa ideală și (în) tot felul de puncte de strategie pe care el le vede din cauză că el stă în dreapta..

El e atent la mai multe chestii: la partea mecanică a mașinii, la cauciucuri la tot ce înseamnă electronica mașinii, pentru a fi totul perfect.

În cadrul competiției mele, Eu am mers cu Rareș Badea, mai nou. El m-a luat pe mine de la zero, el m-a învățat pe mine să conduc. De 3 ani, - de fapt de 4 ani merg cu el, un an au fost numai antrenamente - merg cu el în acest campionat.

Am luat cu el rezultate foarte, foarte bune, cu el în dreapta și îi mulțumesc din tot sufletul pentru că a fost alături de mine dar și lui Cipanu Solomon pentru că nu le mulțumesc amândurora.

Mai ales în competiția mea, unde juniorii trebuie să aibă un copilot în dreapta. Este obligatoriu pentru orice junior care se dă la această competiție.

Sper ca și la anul să merg cu Rareș Badea în Campionatul Național de Raliuri. Eu am, deja, o acomodare cu el, deja el știe exact ce știu și ce nu știu să fac la volan, îmi știe limitele și mă poate învăța în continuare având acea experiență pe care o are în spate, fiind campion și cu o mașină pe modelul Mitsubishi la campionatul mare.

Hotnews.ro: David, motorsportul e printre pasiunile destul de costisitoare. Tu cum îți finanțezi pasiunea asta? Cine te ajută? Prietenii, familia, ai sponsori.?

David Marcu: În acest moment nu am niciun sponsor extern, în afară de familia și prietenii. La această competiție nu ai așa o așa mare audiență cum e la un raliu mare și fără rezultate foarte bune nu poți avea sponsori.

Având aceste două titluri de campion o să îmi fi mult mai ușor se găsesc sponsori pentru la anul, pentru raliul mare.

Dar, dacă ești un junior și începi abia acum, este foarte greu să găsești un sponsor pentru că sunt foarte, foarte mulți care încearcă, sunt foarte, foarte mulți care sunt acolo, la limită și sunt mult mai puțin sponsori în România decât piloți.

Și (sponsorii) trebuie să fie ușor selectivi; numai cei care au posibilitatea financiară să vină la aceste sporturi pot să facă performanță la început. După, dacă acea perfomanță este vizibilă, sponsorii automat sunt atrași de noile talente.

”Aștept generația nouă la raliul mare”. Fetele pilot pun în pericol băieții

Hotnews.ro: Care este relația ta cu ceilalți competitori? Cum vă înțelegeți? Cum îți privești principalii adversari?

David Marcu: La raliu, este un oncept foarte ciudat de a avea aceeași adversari pe parcursul carierei. Din cauza evoluției grupului, ca să zic așa. Noi, toți juniorii, evoluăm împreună.

Ușor, ușor o să vină și ei tot la campionatele de raliu, tot la competițiile mai mari, unde o să concurăm tot împreună.

Deci, pot spune că am o relație foarte bună cu ei pentru că m-am dat cu ei și anii trecuți. De exemplu, am câțiva care chiar mi se par niște concurenți extraordinari de buni.

De exemplu, Alex Cazacu care a avut ghinion a făcut niște timpi care ne-au provocat probleme; Andrei Dună, și el un concurent redutabil care a fost acolo, mereu, cu mine, la linia de sosire. Nu a fost ușor să rămân în fața lui dar avem și multe talente feminine.

Hotnews.ro: Am văzut că este o secțiune specială, Femina se cheamă, nu sunt multe fete, dar sunt. Cum se descurcă?

David Marcu: Avem niște fete foarte, foarte talentate care care, cum să zic, îi pun în pericol pe băieți. Adică, încep să-i îngrijoreze puțin și îmi place foarte mult să văd că e o diversitate la noi, în sport, și mi se pare foarte, foarte, foarte frumos.

Avem câteva fete ca fiica pilotului de raliu, Alexandra Teslovan; Ana Gustoi care a avut un mare ghinion la ultima etapă și a abandonat. O avem pe Patricia Sîrbu....

Sunt foarte multe fete foarte talentate care au un viitor acest sport și mi se pare că juniorii au un potențial foarte bun în competițiile alea mari și chiar abia aștept să vină această nouă generație, la raliul mare.

Cred că pot cauza probleme și băieților - nu băieților, piloților :)) - cu experiență, mult mai mult.

Hotnews.ro: Cum gestionezi pericolul? Ce relație ai cu riscul?

David Marcu: M-am răsturnat de trei ori, de fapt: de două ori în primul an, cu acel Sandero alb, deși a fost un pic de ghinion din cauză că se făcuseră niște șleauri foarte mari și se întăriseră pentru că ieșise soarele și a început o caniculă așa, de nicăieri.

A fost o schimbare meteo foarte, foarte ciudată și eu am intrat mult prea tare într-un viraj și m-a răsturnat și acolo, a fost învățătură de minte foarte, foarte bună.

În legătură cu viteza și cu pericolul: pot spune că am foarte multă încredere în mașină și în abilitățile mele.

Mai degrabă decât să obțin mai multe secunde, tind să țin mașina pe drum mai mult. Deși, din câte mi-au zis instructorii mei, eu sunt un pilot destul de agresiv cu mașina și nu am ...să zic, bun simț pentru mașină. Eu încă am de învățat la partea asta cu a menține mecanica mașinii până la sfârșit.

Dar, mașina este foarte sigură. Mașina are un roll-cage, o cușcă, de titan care e foarte, foarte greu de spart la orice fel de impact. Este, probabil, motivul pentru care mașina rămâne cât de cât în forma ei.

Avem și extinctoare, în caz de foc. Avem mai multe sisteme pe mașină care să ne ajute și echipamentul pe care îl avem noi este ignifug și casca și hans-ul care se ne ajute cu gâtul, la impact. Toate acestea aduc o anumită încredere de la pilot și îți dau abilitatea de a merge din ce în ce mai tare și de a urca in clasament.

”Dovediți-mi pe circuit, nu pe drumuri publice”

Hotnews.ro: Rămân la ideea asta de gestiune a riscului, a pericolului și aș vrea să mutăm discuția un pic pe tărâmul responsabilității. Ai fost tentat să te duci în garajul părinților și să iei mașina, să ieși cu ea pe stradă fără permis?

David Marcu: Niciodată! Niciodată, pentru că eu consider că îmi folosesc toată adrenalina pe circuit. Nu am nimic de dovedit pe stradă.

Eu le-am și zis colegilor mei.... Am fost tentat de câteva ori: ”dar de ce nu faci un derapaj cu mașina?!”

N-am de ce pentru că, dacă vreți să vedeți sau dacă vreți să concurăm împreună, veniți și dovediți-mi pe circuit, nu pe drumuri publice unde putem pune în pericol ceilalți oameni care, poate, nu au aceeași experiență ca noi cu acest mers gresiv și sportiv.

Hotnews.ro: Când vei da examen pentru permisul de conducere?

David Marcu: În aprilie (n.r - 2022). Pe 5 aprilie este ziua mea și sper să-mi iau permisul de ziua mea.

Pentru a merge la raliul mare ai nevoie de permis pentru că tu conduci pe drumuri publice, de la parcul de service, până la super specială și înapoi.

Raliul nu este numai pe acele super-speciale, pe acele probe; trebuie să ajungi până acolo și înapoi. Dacă strici mașina pe proba specială și termini proba specială trebuie să ajungi și înapoi, în parcul de service.

Hotnews.ro: Ce piloți din motorsport îți plac, pe care îi admiri, la cine te uiți?

David Marcu: Idolul meu a fost Titi Aur. Am absolvit academia lui, la el m-am uitat și, de când sunt mic, știu că el era mereu la televizor: Titi Aur cîștigă...Titi Aur câștigă!

El a fost mereu campionul României deși, acum, noul talent, Simone Tempestini, a început să acumuleze titluri și să prindă din urmă legenda noastră la raliuri.

La Formula 1 - sunt destul de pasionat de Formula 1 - deși îmi plac piloții foarte, foarte calmi, foarte siguri pe ei -, piloții veterani îmi plac cel mai tare.

De exemplu, Fernando Alonso și Kimi Räikkönen mi se par niște piloți extraordinari, doar prin abilitatea lor de a sta roată la roată, la viteze de 250 km/oră, sau mai sus și a ști exact unde să pună mașina pentru a evita orice contact și pentru a avea curse cât se poate de corecte unul cu celălalt, lăsându-și spațiu, încurcându-se unul pe altul dar tot fair play.

Asta mi se pare cel mai important în orice sport: să fie totul fair play. Niciodată nu am fost de acord să trișez în niciun fel sau altul la niciun sport.

Hotnews.ro: Către ce te îndrepți?

David Marcu: În legătură cu raliul mare, consider că acest slalom a fost o rampă pentru mine și a fost o experiență foarte utilă pentru a putea să merg la un raliu de macadam.

Cunosc suprafața foarte bine și am mers pe foarte multe condiții condiții meteo, pe foarte multe temperaturi diferite, pe precipitații, zăpadă, când a fost foarte mult praf, când a fost foarte uscat afară...

Deci, cunosc foarte, foarte bine această suprafață și consider că sunt deja pregătit să merg la raliul mare, la anul.

Să sperăm că la anul o să fie o experiență nouă și că o să ajung la raliul mare unde, doar doresc ca, în primul an, să fie un antrenament și abia apoi să încerc să iau niște rezultate foarte bune.