Marele Premiu al Australiei din Formula 1 (19-21 noiembrie) a fost anulat pentru al doilea an consecutiv din cauza pandemiei de coronavirus. Cursa australiană din calendarul MotoGP, programată pentru 24 octombrie, a fost, de asemenea, anulată.

Lewis Hamilton, pe Albert ParkFoto: f1.com

Evenimentul din Formula 1 urma să aibă loc în perioada 19-21 noiembrie, dar a fost scos din calendar din cauza controalelor stricte la frontiera australiană.

Marele Premiu al Australiei a fost anulat și în 2020 și introdus ca primă cursă în actualul sezon F1, dar controalele stricte au dus la o nouă mutare pentru noiembrie 2021.

Regulile de intrare în Australia impun o carantină timp de 14 zile, lucru imposibil de respectat pentru piloți și membrii echipelor, ceea ce a dus la renunțarea la această cursă.

Paul Little, președintele Grand Prix-ului australian, a declarat că este „profund dezamăgit”. Șeful Formulei 1, Stefano Domenicali, consideră că este încă posibil să avem 23 de curse în acest sezon.

Organizatorii F1 au probleme și cu alte curse, printre care Marile Premii din Brazilia, Mexic, China și Japonia, potrivit BBC Sport.

Runda din Australia a MotoGP a fost anulată și ea, fiind mutată în Malaysia, pe 24 octombrie.