Pilotul galez Elfyn Evans (Toyota) a câştigat duminică Raliul Portugaliei, a patra etapă a Campionatului Mondial (WRC), devansându-l cu 28,3 secunde pe spaniolul Dani Sordo (Hyundai) în clasamentul final, informează Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Francezul Sebastien Ogier (Toyota), campionul mondial en titre, a ocupat pe poziţia a treia, la 1 min 23 sec, rămânând în fotoliul de lider al clasamentului general, cu un avans de doar două puncte faţă de Evans.

Actuala ediţie a Raliului Portugaliei a fost marcată de abandonurile estonianului Ott Tanak, câştigătorul de anul trecut, şi belgianului Thierry Neuville, din cauza unor probleme mecanice la maşinile lor Hyundai.

Neuville a distrus suspensia bolidului său după ce a abordat cu o viteză prea mare un viraj, lovindu-se de terasamentul de pe marginea traseului, înainte de a se răsturna.

Tanak, campionul mondial din 2019, şi-a rupt la rândul său suspensia, dintr-o cauză neprecizată, în penultima specială a zilei de sâmbătă, în timp ce se afla la conducerea cursei.

Următoarea etapă din WRC va avea loc între 3 şi 6 iunie în Sardinia (Italia).

Iată cum se prezintă clasamentele Campionatului Mondial după Raliul Portugaliei:

  • Piloţi

1. Sebastien Ogier (Franţa/Toyota) 79 puncte

2. Elfyn Evans (Marea Britanie/Toyota) 77 p

3. Thierry Neuville (Belgia/Hyundai) 57 p

4. Ott Tanak (Estonia/Hyundai) 45 p

5. Kalle Rovanpera (Finlanda/Toyota) 41 p etc.

  • Constructori

1. Toyota 183 puncte

2. Hyundai 146 p

3. M-Sport Ford 64 p

4. Hyundai 2C Competition 28 p.