Echipajul românesc Claudiu Barbu/Marius Lupu (Transcarpatic Rally Team) s-a clasat pe locul al 39-lea la secţiunea SSV în etapa a patra a Raliului Dakar 2021, desfăşurată miercuri, între Wadi Ad-Dawasir şi Riad, capitala Arabiei Saudite, transmite Agerpres.

Foto:

Barbu şi Lupu au fost cronometraţi cu timpul de 05 h 37 min 54 sec pe 337 km, terminând la 02 h 20 min 57 sec de învingători, polonezii Aron Domzala/Maciej Marton (Monster Energy Can-Am).

Barbu şi Lupu, care participă la Raliul Dakar cu un ''special service vehicle'' marca Polaris, au urcat un loc la general şi se află pe 34, la 20 h 04 min 39 sec de lideri, chilienii Francisco Lopez Contardo/Juan Pablo Latrach Vinagre (South Racing Can-Am).

La secţiunea vehicule uşoare, echipajul Barbu/Lupu a ocupat locul 58 în etapa de marţi, iar la general se află pe 52.

Joi are loc etapa a cincea, între Riad şi Al Qaisumah, cu o lungime totală de 662 km, dintre care 456 km cronometraţi.

Categoria moto

Spaniolul Joan Barreda Bort (Honda) a câştigat etapa a patra a Raliului Dakar 2021 la categoria moto, desfăşurată miercuri între Wadi Ad-Dawasir şi Riad, capitala Arabiei Saudite, în timp ce românul Emanuel Gyenes s-a clasat pe locul al 33-lea, potrivit Agerpres.

Barreda Bort a fost înregistrat pe cei 337 km de probe speciale cu timpul de 2 h 46 min 50 sec, fiind urmat de americanul Ross Branch (Yamaha), la 05 min 57 sec, şi de australianul Daniel Sanders (KTM), la 06 min 09 sec.

Noul lider la general este francezul Xavier De Soultrait (Husqvarna), cu un avans de 15 secunde faţă de Barreda Bort, al treilea fiind argentinianul Kevin Benavides (Honda), la 03 min 24 sec de lider. De Soultrait s-a clasat al cincilea în etapa de miercuri, iar Kevin Benavides a fost al 14-lea.

Gyenes (KTM) a reuşit cea mai bună clasare a sa de etapă la ediţia 2021 a raliului, locul al 33-lea (la fel ca şi în prolog), la 30 min 56 sec.

Sătmăreanul este al 34-lea în ierarhia generală, la 02 h 19 min 11 sec de lider. La clasa Malle Moto (fără asistenţă tehnică), Gyenes s-a apropiat la 6 minute de liderul Roman Krejci (Cehia), fiind al treilea, în timp ce pe doi se află lituanianul Arunas Gelazninkas, la 01 min 54 sec de Krejci.

Gyenes este al treilea şi la clasa Marathon, după Tosha Schareina (Spania) şi Roman Krejci (Cehia), aflându-se la 09 min 10 sec de iberic.

Joi are loc etapa a cincea, între Riad şi Al Qaisumah, cu o lungime totală de 662 km, dintre care 456 km cronometraţi.