Formula 1: Cum arată calendarul provizoriu pentru 2021 - Grand Prix în premieră în Arabia Saudită

de Red. Sport     HotNews.ro
Marţi, 10 noiembrie 2020, 17:04 Sport | Motor


Formula 1
Foto: Formula 1.com
​Administratorii drepturilor comerciale ale Formulei 1 au dat publicităţii, marţi, un calendar 2021 provizoriu cu 23 de Mari Premii, un record.

Dacă anumite coordonate ale unui sezon normal nu au fost schimbate, cum ar fi startul în Australia, la Melbourne, şi finalul la Abu Dhabi, apare pentru prima dată în Marele Circ un Grand Prix în Arabia Saudită, desfăşurat în nocturnă, pe un circuit stradal la Jeddah, pe malul Mării Roşii, transmite News.ro.

A dispărut din calendar Marele Premiu al Vietnamului, a cărui primă ediţie era programată anul acesta, dar a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus.

Decizia de renunţare la cursa de la Hanoi ar fi fost luată din motive politice, potrivit motorsport.com.

De altfel întregul sezon actual a fost afectat de pandemie, startul fiind amânat din martie pentru iulie şi numeroase curse fiind anulate, iar altele găzduite "de urgenţă" pe circuite care în mod normal nu figurau în program, precum Portimao (Portugalia), Imola, Monza (Italia) şi Istanbul (Turcia).

Deşi au fost prevăzute 22 de etape în 2020, doar 17 vor avea loc în cele din urmă, câte două la Spielberg (Austria), Silverstone (Marea Britanie) şi Sakhir (Bahrain).

În 2021, o dată a rămas necompletată, 25 aprilie, organizatorii urmând să anunţe ce cursă va fi atunci. Ei sunt optimişti că efectele pandemiei se vor reduce şi se va putea concura fără probleme din martie până în decembrie.

Calendarul pentru 2021 este următorul:


21 martie – Australia - Melbourne

28 martie – Bahrain - Sakhir

11 aprilie – China - Shanghai

25 aprilie -

9 mai - Spania - Barcelona (urmează să fie încheiat contractul)

23 mai – Monaco - Monaco

6 iunie – Azerbaidjan - Baku

13 iunie – Canada - Montreal

27 iunie – Franţa - Le Castellet

4 iulie – Austria - Spielberg

18 iulie – Marea Britanie - Silverstone

1 august – Ungaria - Budapesta

29 august – Belgia – Spa-Francorchamps

5 septembrie – Olanda - Zandvoort

12 septembrie – Italia - Monza

26 septembrie – Rusia - Soci

3 octombie – Singapore - Singapore

10 octombrie – Japonia - Suzuka

24 octombrie – SUA - Austin

31 octombrie – Mexic - Mexico City

14 noiembrie - Brazilia - Sao Paulo (contract nefinalizat)

28 noiembrie – Arabia Saudită - Jeddah

5 decembrie - Abu Dhabi - Abu Dhabi.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1317 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by