Pilotul Daniel Abt a fost suspendat de Audi după ce a pus un jucător profesionist de esports să concureze în locul său, într-o cursă virtuală.

Germanul de 27 de ani concurează pentru Audi în Formula E din 2014, de la prima ediţie a seriei automobilistice de monoposturi electrice, fiind unul dintre puţinii piloţi rămaşi pe grilă de la startul acestui campionat.
Competiţia reală a fost întreruptă de pandemia de coronavirus, astfel că el s-a înscris în Formula Race at Home, serie de curse virtuale care se desfăşoară în această perioadă, în care piloţi de pe circuite se întrec cu jucători profesionişti de esports, pentru a menţine interesul asupra automobilismului.
La Berlin E-Prix, etapa a V-a a competiţiei online, care a avut loc sâmbătă, Abt l-a pus să concureze în locul lui pe Lorenz Hoerzing.
Suspiciunile au apărut după ce Abt a terminat calificările pe locul al doilea şi cursa pe locul al treilea, performanţe mult mai bune faţă de cele anterioare. Administratorii jocului au confirmat aranjamentul după ce au analizat IP-urile concurenţilor şi, în cele din urmă, Abt a recunoscut manevra făcută.
Daniel Abt a fost descalificat şi amendat cu suma de 10.000 de dolari, bani care vor fi donaţi unor instituţii caritabile.
Însă problemele lui nu s-au oprit aici. Deşi germanul şi-a cerut scuze, echipa lui, Audi, a decis să-l suspende pentru că a trişat.
"Daniel Abt nu şi-a pilotat maşina singur în calificări, nici în cursa pentru cea de-a cincea etapă a Race at Home Challenge, din 23 mai, dar a lăsat un
Astfel, pilotul german riscă să nu mai poată participa la reluarea sezonului Formulei E, perturbat de pandemia de coronavirus, informează News.ro.