Formula 1: Acord de principiu pentru organizarea unui Grand Prix la Miami, din 2021

de Diana Ene     HotNews.ro
Miercuri, 16 octombrie 2019, 14:16 Sport | Motor


Formula 1, logo
Foto: f1.com
Administratorii drepturilor comerciale ale Formulei 1 au anunţat un acord de principiu pentru organizarea unei curse la Miami, din mai 2021, pe un circuit ce va fi creat în zona Hard Rock Stadium, arena echipei de fotbal american Miami Dolphins, informează Reuters, potrivit News.ro.

Autorităţile locale şi Formula One Group au renunţat, în aprilie, la organizarea unei curse în centrul oraşului Miami, în urma opoziţiei oamenilor de afaceri din zonă şi a locuitorilor.

Însă iniţiatorii proiectului s-au reorientat către Hard Rock Stadium, unde Stephen Ross, magnat al imobiliarelor şi patron al echipei Miami Dolphins, este dispus să construiască un circuit de 40 de milioane de dolari şi să suporte costurile de organizare.

"Suntem încântaţi să anunţăm că Formual One şi Hard Rock Stadium au ajuns la un acord de principiu pentru a găzdui primul Miami Grand Prix la Hard Rock Stadium", au afirmat, într-o declaraţie comună, Tom Garfinkel, CEO al Miami Dolphins, şi Sean Bratches, directorul pentru opraţiuni comerciale al Formula One.

"Cu un impact anual estimat la peste 400 de milioane de dolari şi cu 35.000 de nopţi de cazare, Formula One Miami Grand Prix va fi o lovitură economică pentru Florida de Sud în fiecare an. Suntem profund recunoscători fanilor noştri, oficialilor aleşi şi industriei turistice locale pentru răbdarea şi susţinerea de care au dat dovadă pe parcursul acestui proces. Abia aşteptăm să aducem cel mai mare spectacol automobilistic de pe planetă pentru prima dată într-una dintre cele mai celebre şi fermecătoare regiuni din lume", a adăugat Garfinkel.

Dacă iniţiativa va avea succes, Miami Grand Prix va fi a doua cursă din calendar organizată în SUA, după USA Grand Prix de la Austin (Texas).


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















991 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by