Pilotul britanic al echipei Mercedes, Lewis Hamilton, a fost, sâmbătă, cel mai rapid în sesiunea de calificări a Marelui Premiu al Australiei, prima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. El va fi urmat pe grila de start de coechipierul lui, finlandezul Valtteri Bottas, şi de germanul Sebastian Vettel de la Ferrari, scrie News.ro.

Lewis HamiltonFoto: Formula1.com

Campionul mondial en titre a fost pilotul cel mai rapid pilot în toate cele trei şedinţe de antrenamente, iar în calificări şi-a depăşit colegul cu 112 miimi de secundă, iar pe marele rival l-a întrecut cu 704 miimi.

Pe locul 4 s-a clasat, sâmbătă, olandezul Max Merstappen de la Red Bull-Honda, mai lent decât Hamilton cu 804 miimi, iar al cincilea a fost Charles Leclerc din Monaco (Ferrari), la 956 miimi de lider.

Debutantul Lando Norris (Marea Britanie/McLaren-Renault) a intrat în Q3 şi a ocupat locul 8, după piloţii Haas, francezul Romain Grosjean şi danezul Kevin Magnusen, dar înaintea finlandezului Kimi Raikkonen (Sauber), clasat al nouălea, şi a mexicanului Sergio Perez (Racing Point, fostă Force India), care a terminat calificările pe locul 10.

Al doilea pilot al echipei Red Bull, francezul Pierre Gasly, a avut o evoluţie modestă în calificări, netrecând de Q1 (locul 17).

Cursa australiană va avea loc duminică, pe circuitul Albert Park din Melbourne, de la ora 07:10 (ora României).

Cele mai multe pole-positions pe un circuit:

Albert Park: Lewis Hamilton 8

Suzuka: Michael Schumacher 8

Imola: Ayrton Senna 8

Aici poți citi o amplă prezentare a sezonului 2019 din Formula 1.